VIDEO Derby-ul campionatului, cu jucători de la Mondial, abandonat după ce fanii au invadat terenul și unul dintre fotbaliști a fost rănit! 

Melbourne City Australia incidente Melbourne Victory Tom Glover Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 17 Decembrie 2022, 13:56
Data actualizarii: Sambata 17 Decembrie 2022, 13:56

Meciul dintre Melbourne City și Melbourne Victory din Australia a fost întrerupt din motive legate de siguranţa jucătorilor.

UPDATE Trei jucători prezenți cu naționala Australiei la Campionatul Mondial din Qatar, Matthew Leckie, Jamie Maclaren și Marco Tilio, au fost titulari la Melbourne City. Portughezul Nani, ex-Manchester United, a jucat titular la Melbourne Victory.

Știrea inițială

Derby-ul Melbourne City – Melbourne Victory, din A-League, a fost abandonat sâmbătă, după ce suporterii au invadat terenul şi portarul gazdelor, Tom Glover, a fost rănit. 

Jocul a fost abandonat din motive legate de siguranţa jucătorilor, informează The Guardian.

Incidentele au izbucnit în minutul 22: portarul a aruncat petarda înapoi în tribune

City conducea cu 1-0, datorită golului marcat de Aiden O’Neill în minutul 11, în momentul în care au izbucnit incidentele, în minutul 22. 

Suporterii ambelor echipe aruncau cu obiecte pirotehnice pe teren şi situaţia a escaladat în momentul în care o petardă a părut să îl lovească pe un cameraman al Channel 10 şi după ce Tom Glover a luat de pe gazon alt obiect pirotehnic şi l-a aruncat înapoi în tribună.

Fanii au invadat terenul și l-au lovit pe Tom Glover cu o găleată

Suporterii au invadat atunci terenul. O găleată de metal folosită pentru strângerea petardelor şi fumigenelor a fost aruncată atunci către Glover şi l-a lovit în faţă. 

Arbitrul, acoperit de praf provenit din găleată, a decis imediat ca jocul să fie suspendat şi jucătorii să părăsească terenul. Ulterior, partida a fost oprită definitiv.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!