Filipe Coelho, săgeți după Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Ce a spus antrenorul despre spanioli

Filipe Coelho, săgeți după Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Ce a spus antrenorul despre spanioli Conference League

Discursul lui Filipe Coelho după Universitatea Craiova - Getafe 1-1 din prima etapă a grupei unice a Conference League. 

Tehnicianul campioanei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat joi seară, după meciul cu Getafe (1-1), că formația sa a jucat foarte bine, iar adversarii „nu au reușit nimic special”.

Reacția lui Filipe Coelho după Universitatea Craiova - Getafe

Antrenorul portughez a remarcat, de asemenea, că jucătorii lui Getafe au recurs la faulturi tactice, cu scopul de a tăia jocul. 

„Cred că am jucat foarte bine în fața unei echipe bune, o echipă care acum câteva zile a jucat împotriva Barcelonei (n.r.- a pierdut 0-3). Am jucat bine, am înscris primul gol, am încercat să păstrăm rezultatul, dar au marcat ei acel gol superb. Este primul nostru punct.

I-am analizat, știam cum presează, este una dintre echipele care fac pressing sus. Am încercat să-i atragem și să jucăm pe contraatac. Uneori am avut aceste spații. Au și faultat ca să ne taie ritmul. A fost așa cum ne așteptam. Sunt mândru de cum au jucat jucătorii mei pentru Craiova și pentru România.

Coelho: „Ei nu au reușit nimic special”

(n.r.- despre ratarea lui Assad) Nu sunt supărat când un jucător ratează. A fost acolo, a încercat să finalizeze. Assad are suportul meu.

Repriza a doua am început foarte bine, cu curaj. Am avut câțiva jucători obosiți în repriza a doua și atunci am primit golul. Trebuie să analizăm meciul și să vedem ce puteam face mai bine la gol. Ei nu au reușit nimic special”, a declarat Filipe Coelho, potrivit digisport.ro.

Filipe Coelho

  • Universitatea craiova getafe cf conference league 15102026 2

Caseta meciului 

  • Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Samuel Teles, Joao Lameira (A. Creţu 75'), T. Băluţă, Bancu – Cicâldău (Băscenu 85'), Al-Hamlawi (Ellisor 75'), Baiaram (D. Matei 70'). Antrenor: Filipe Coelho
  • Getafe: Soria – A. Garcia (Femenia 46'), Djene, Valou, Davinchi (Mojica 59') – Gudelj, F. Serrano – Terrats (Boselli 82'), M. Martin (Risco 69'), Satriano – Mayoral. Antrenor: Jose Bordalas
  • Cartonaşe galbene: Romanchuk 26', Joao Lameira 51', Cicâldău 56', Filipe Coelho 58', Screciu 77' / Mojica 72'
  • Au marcat: Al-Hamlawi 59' / Gudelj 81'
  • Arbitri: David Smajc - Manuel Vidali, David Gabrovec – Zan Jazbec
  • Arbitri VAR: Aleksandar Matkovic - Mihael Antic (toţi din Slovenia)
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!