Germania a fost eliminată de Paraguay (1-1, 3-4 d.l.d.) și și-a luat adio de la Cupa Mondială. Imediat după meci, selecționerul Julian Nagelsmann a anunțat că nu se gândește sub nicio formă la demisie și că le va prezenta oficialilor Federației Germane argumentele pentru care ar merita să rămână în funcție.
Federația Germană a anulat conferința lui Julian Nagelsmann după eliminarea de la CM 2026
La câteva ore bune după eliminarea de la Cupa Mondială, Sport1 scrie că Federația Germană de Fotbal a decis să anuleze conferința de presă în care ar fi trebuit să apară Julian Nagelsmann.
Decizia a fost luată la scurt timp după finalul meciului, astfel că Julian Nagelsmann nu va mai vorbi în cantonamentul naționalei Germaniei din Winston-Salem.
Jucătorii ar urma să plece direct acasă în cursul zilei de marți, iar selecționerul Nagelsmann și Federația Germană vor oferi o reacție prin intermediul altor canale de comunicare.
Presa germană scrie că astfel se nasc și mai multe speculații referitoare la posibilitatea ca Nagelsmann să fie demis. Selecționerul are contract până în 2028, după următorul Campionat European.
Julian Nagelsmann se bucură însă de susținerea lui Rudi Voller, cel care este director sportiv al naționalei Germaniei: "Încă sunt convins că Nagelsmann este probabil cea mai potrivită persoană să continue, însă nu doar eu reprezint Federația, astfel că nu decid singur".