Olanda a câștigat grupa și va întâlni Maroc
Olanda s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ellyes Skhiri (3, autogol), Brian Brobbey (7) şi Jan-Paul van Hecke (62), în timp ce pentru învinşi a punctat Hazem Mastouri (54). Echipa batavă va juca în şaisprezecimile de finală contra Marocului, la Monterrey.
Tunisia a avut prima ocazie a meciului, prin Gharbi (2), la centrarea lui Mastouri, dar Oranje a deschis scorul imediat, prin autogolul lui Skhiri, care a deviat nefericit centrarea lui Dumfries (3). Olanda s-a desprins apoi prin golul lui Brobbey, care a reluat din 6 metri recentrarea lui van Dijk (7). ''Vulturii din Cartagina'' au ieşit apoi la joc şi au avut ocazii prin Slimane (12) şi Mejbri (15).
Până la pauză, echipa antrenată de Ronald Koeman a mai trecut pe lângă gol prin Dumfries (30), Gakpo (41), blocat de portarul Dahmen, şi din nou Dumfries (44), al cărui şut a fost reţinut de goalkeeper-ul african. Tunisia a reuşit să marcheze în debutul reprizei secunde, prin Mastouri, cu o lovitură de cap la cornerul executat de Mejbri (54).
Olanda a refăcut ecartul de pe tabelă (62), tot după un corner, executat de Reijnders, la care van Hecke a reluat cu capul pe spate, mingea fiind atinsă şi de Slimane. Scorul putea lua proporţii, dar Reijnders a trimis în bară (66), Dahmen a respins un şut al aceluiaşi Reijnders (68), o minge trimisă cu capul de van Dijk (78), iar Depay a ratat o foarfecă din careu (88).
Tunisia, trei eșecuri din trei meciuri la CM 2026
Mejbri a fost aproape de al doilea gol al africanilor, dar şutul său de la 20 de metri a fost respins de Verbruggen,
Olanda nu a pierdut în faţa echipelor africane la Cupa Mondială în şase meciuri (cinci victorii, un egal, cu Egiptul).
Tunisia pleacă acasă după trei înfrângeri şi 12 goluri primite, fiind singura echipă care şi-a schimbat antrenorul ăn timpul competiţiei.
Tunisia - Olanda 1-3 (0-2)
Au marcat: Hazem Mastouri (54), respectiv Ellyes Skhiri (3, autogol), Brian Brobbey (7), Jan-Paul van Hecke (62).
Kansas City, Kansas City Stadium: 68.391 spectatori
Cupa Mondială 2026 - Grupa F
Tunisia: 16. Aymen Dahmen - 20. Yan Valery, 13. Rani Khedira (15. Mohamed Hadj Mahmoud, 67), 3. Montassar Talbi, 21. Mohamed Amine Ben Hmida (12. Mortadha Ben Ouanes, 67), 2. Ali Abdi - 17. Ellyes Skhiri (căpitan), 10. Hannibal Mejbri, 11. Ismael Gharbi (19. Firas Chaouat, 75) - 9. Hazem Mastouri (26. Sebastian Tounekti, 90), 25. Anis Slimane (7. Mohamed Achouri, 67). Selecţioner: Herve Renard.
Rezerve neutilizate: 1. Abdelmouhib Chamakh, 22. Sabri Ben Hessen - 4. Omar Rekik, 6. Dylan Bronn, 24. Raed Chikhaoui, 14. Khalil Ayari, 8. Elias Saad, 18. Rayan Elloumi.
Olanda: 1. Bart Verbruggen - 22. Denzel Dumfries, 6. Jan-Paul van Hecke, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake - 8. Ryan Gravenberch, 21. Frenkie de Jong (20. Teun Koopmeiners, 72), 14. Tijjani Reijnders (7. Justin Kluivert, 72) - 18. Donyell Malen (24. Crysencio Summerville, 72), 19. Brian Brobbey (10. Memphis Depay, 77), 11. Cody Gakpo (17. Noa Lang, 84). Selecţioner: Ronald Koeman.
Rezerve neutilizate: 13. Robin Roefs, 23. Mark Flekken - 2. Lutsharel Geertruida, 12. Mats Wieffer, 15. Micky van den Ven, 25. Jorrel Hato, 3. Marten De Roon, 16. Guus Til, 26. Quinten Timber, 9. Wout Weghorst.
Arbitru: Katia Garcia (Mexic); arbitri asistenţi: Sandra Ramirez (Mexic), Jose Enrique Naranjo Perez (Spania); al patrulea oficial: Juan Gabriel Benitez (Paraguay); arbitru asistent de rezervă: Milciades Saldivar (Paraguay)
Arbitru video: Erick Miranda (Mexic); arbitri asistenţi video: Mohammed Obaid Khadim (EAU), Hernan Mastrangelo (Argentina)





