Simona Halep, anul descatusarii la Roma? Romanca a jucat deja doua finale in Italia: "Visul meu e sa castig titlul aici!"

Simona Halep Barbora Strycova Foro Italico Marketa Vondrousova Roma 2019 Tenis Simona Halep, anul descatusarii la Roma? Romanca a jucat deja doua finale in Italia: "Visul meu e sa castig titlul aici!"
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Mai 2019, 17:55
Data actualizarii: Marti 14 Mai 2019, 17:59

Simona Halep, locul doi WTA si cap de serie numarul trei la turneul de la Roma, a beneficiat de “bye” in turul inaugural. 

Fostul lider mondial si-a aflat adversara din turul al doilea. Astfel, Simona va debuta anul acesta la Foro Italico impotriva Marketa Vondrousova, locul 44 WTA.


Jucatoarea din Cehia a trecut in primul tur de compatrioata Barbora Strycova, scor 1-6, 6-4, 7-6, dupa mai bine de doua ore si jumatate, si o va intalni pe Simona pe zgura din Roma in turul al doilea. Romanca in varsta de 27 de ani vine dupa un rezultat foarte bun obtinut la Madrid, finala jucata contra olandezei Kiki Bertens. In afara ultimului act disputat la turneul patronat de Ion Tiriac, Simona a aratat un nivel de joc foarte bun pe durata intregii saptamani, iar acest fapt poate constitui cheia evolutiilor sale urmatoare.


Va putea Simona Halep sa repete la Roma evolutiile din ultimii ani? Va reusi sa le intreaca si sa cucereasca marele trofeu?


Este binecunoscut faptul ca Simona Halep “a explodat” in circuitul feminin de tenis la turneul de la Roma. Inca din 2013, jucatoarea noastra si-a impus stilul de joc printre sportivele de top si a reusit sa-si creeze un nume de temut pe suprafa rosie. Adesea denumita “Regina Zgurii”, Simona Halep a surprins pe toata lumea la editia din 2013 a turneului de la Foro Italico.


Atunci, ea ajungea pana in semifinale, fiind de departe surpriza competitiei, si era invinsa in penultimul act de catre Serena Williams. Au urmat evolutii foarte bune pe zgura pentru Simona, iar un an mai tarziu avea sa joace marea finala la Roland Garros, prima ei finala de Grand Slam din cariera.


La Roma, Simona a atins faza semifinalelor de doua ori: in 2013 si 2015, a jucat doua finale, in 2017 si 2018, iar in 2014 a ajuns pana in turul trei si in 2016 a fost eliminata inca din turul secund (dupa primul titlu cucerit la Madrid). Anul acesta, Simona vine cu incredere la Roma. Ea are de aparat 585 de puncte in clasamentul WTA, asta deoarece a fost invinsa in finala anul trecut de Elina Svitolina, campioana ultimelor doua editii.


Simona Halep: “Visul meu este sa castig titlul la Roma”


La Foro Italico, Simona a avut timp si de cateva declaratii inaintea startului turneului. Ea a afirmat ca raceala a trecut si ca isi propune sa evolueze bine si la Roma. “Sunt fericita sa fiu aici din nou, vin dupa un rezultat bun, dupa meciuri grele. Ma voi asigura ca sunt gata sa joc. Cu raceala sunt mult mai bine, am scapat de ea 100%, atat doar ca imi mai curge nasul, dar ma simt bine. Trebuie sa-mi adun energia pentru ca am pierdut multa din cauza racelii, dar sper sa pot juca cel mai bun tenis al meu aici. Totusi, este un turneu greu, cu adversare dificile”, a declarat Simona la turneul din Capitala Italiei.


“Nu ma pot gandi inca la titlu, dar visul meu e sa-l castig. Daca nu anul acesta, poate la anul. Nu vreau sa ma gandesc la punctele pe care le am de aparat ca sa fiu sincera. Stiu ca am multe puncte de aparat, dar am acoperit cateva din ele cu rezultatul de la Madrid. Nu este vorba despre a apara puncte, ci despre a castiga meciuri. Daca voi ajunge iar lider, as vrea sa se intample la final de sezon, nu acum, asa ca pentru mine nu conteaza in acest moment. Vreau doar sa castig meciuri”, a mai spus Simona.

Citeste si:

Simona Halep, decizie UNICA in WTA! E singura jucatoare top 10 care nu a facut asta

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!