Simona Halep, afectată nu doar profesional, după suspendarea din tenis: „Mulți s-au dezis de ea” 

Simona Halep George Cosac Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 August 2023, 09:30
Data actualizarii: Miercuri 16 August 2023, 09:42

Simona Halep a rămas fără susținerea multor persoane, după ce a fost suspendată din circuitele WTA și ITF. 

Președintele FRT, George Cosac a dezvăluit o parte mai puțin discutată a dramei trăite de Simona Halep.

Fostul tenismen român crede că multe persoane care obișnuiau să o iubească pe Simona Halep „s-au dezis de ea”, după suspendarea primită în cazul de dopaj

George Cosac: „Marile performanțe ale Simonei Halep s-au obținut în condiții normale.”

„Îmi pare rău că foarte mulți dintre cei care au iubit-o pe Simona și care i-au fost alături, acum oarecum s-au dezis de ea. Nu, marile performanțe, adică cei 7 ani petrecuți în Top 10, Grand Slam-urile, s-au obținut în condiții normale, a fost verificată și testată de peste 70 de ori,” a declarat George Cosac. 

„Mai mult decât atât, toată cariera ei și tot ce a realizat și din punct de vedere financiar s-a făcut fără să fi luat un ban din bani publici și nu a fost o zi angajată pe bani publici, nu a primit premieri din bani publici,” a adăugat Cosac pentru Gazeta Sporturilor

„Îmi pare rău că foarte mulți dintre cei care au iubit-o oarecum s-au dezis de ea.”

„Acum 7-8 ani, când ea era în acea ascensiune fulminantă, toți iubitorii sau majoritatea iubitorilor de sport din România așteptau să joace Simona Halep. Eu cunosc sute de persoane care nu au avut nicio treabă cu sportul și nicio treabă cu tenisul, și care deveniseră fan Simona Halep. 

Tot ce a realizat este pe propria muncă. O muncă enormă, sacrificii enorme. Toată lumea, toți marii campioni fac sacrificii, dar jucătorul de tenis este în permanență cu sacul în spate, în avioane,” a completat președintele Federației Române de Tenis. 

Simona Halep este în așteptarea unui prim verdict în procesul său cu Agenția Internațională a Integrității în Tenis. Perioada lungă de așteptare, după audierile din 28 și 29 iunie fac improbabilă o participare în ediția 2023 a Openului American, programată să înceapă în data de 28 august. 


„Și dacă ar fi curată, o vor sancționa” Scenariul negru prevăzut de George Cosac în cazul Simonei Halep

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!