VIDEO Rafael Nadal și-a spart nasul cu racheta în drumul său spre turul 3 la US Open: „E prima dată când mi se întâmplă!”

Rafael Nadal l-a învins pe Fabio Fognini în patru seturi, dar și-a cauzat singur un moment dureros, la mijlocul ultimului set.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
Rafael Nadal (36 de ani, 3 ATP) nu a jucat cel mai bun meci al carierei în turul secund al Openului American. Tenismenul iberic a trecut de italianul Fabio Fognini, scor 2-6, 6-4, 6-2, 6-1, la două ore și patruzeci și trei de minute de la primul schimb de mingi.
Condus cu 6-2, 4-2, dublul campion de Grand Slam din actualul sezon a compensat la timp „cel mai prost start de meci făcut vreodată,” potrivit propriilor spuse, ajutat fiind în seturile 2 și 3 inclusiv de numeroasele erori neforțate comise de Fognini.
Rafael Nadal a revenit de la 6-2, 4-2, în meciul cu Fabio Fognini
‼️‼️???? pic.twitter.com/UF1HDDcScB
— US Open Tennis (@usopen) September 2, 2022
Nadal nu s-a simțit în apele lui în niciun set, dovadă stând accidentarea pe care și-a cauzat-o în setul patru, la scorul de 3-0, când, în urma unui rever defensiv, racheta spaniolului a atins suprafața de joc, din care i-a ricoșat în nas. Cvadruplul campion al Openului American s-a oprit imediat, cerând time-out medical pentru a opri sângerarea și pentru a calma durerea.
„Sunt în regulă. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată cu o rachetă de tenis, dar am mai pățit-o cu o crosă de golf,” a dezvăluit Rafa Nadal, în interviul oferit pe suprafața de joc, după terminarea meciului.
Rafa Nadal a câștigat US Open-ul în 2010, 2013, 2017 și 2019. În turul trei, Nadal îl va înfrunta pe colegul de generație, francezul Richard Gasquet, care a semnat un număr incredibil de 61 de winnere în partida din turul secund câștigată în defavoarea sârbului Miomir Kecmanovic.
We're glad you are ok, @RafaelNadal ???? pic.twitter.com/t9hzv1QNMH
— US Open Tennis (@usopen) September 2, 2022
Rafael Nadal had himself a self-inflicted mishap on the court that led him to a bleeding nose ????
(via @usopen)pic.twitter.com/I82bEL721A
— ClutchPoints (@ClutchPointsApp) September 2, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News