VIDEO Rafa Nadal, învins de Auger-Aliassime, jucătorul antrenat de unchiul său: spaniolul, eliminat din Turneul Campionilor

rafael nadal Felix Auger-Aliassime Tenis ATP Turneul Campionilor Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 15 Noiembrie 2022, 17:15
Data actualizarii: Miercuri 16 Noiembrie 2022, 12:22

Toni Nadal l-a condus pe Felix Auger-Aliassime înspre victorie împotriva nepotului său, Rafael Nadal. 

Rafael Nadal (36 de ani, 2 ATP) a fost eliminat din ediția 2022 a Turneului Campionilor de la Torino, în urma celui de-al doilea eșec consecutiv suferit în faza grupelor.

Tenismenul iberic a câștigat doar șapte game-uri împotriva elevului pregătit de unchiul Toni Nadal, Felix Auger-Aliassime (22 de ani, 6 ATP) impunându-se scor 6-3, 6-4, în mai puțin de două ore de joc. 

Rafael Nadal, șanse minime la calificarea în semifinalele Turneului Campionilor

  • Rafa Nadal, fără trofeu, după 11 participări la Turneul Campionilor. Cele mai bune rezultate obținute rămân finalele atinse în 2010 și 2013. 

A fost primul succes bifat de jucătorul canadian împotriva lui Rafael Nadal, în trei meciuri directe, pentru Auger-Aliassime urmând în ultima etapă a Grupei Verzi un duel cu americanul Taylor Fritz, pentru calificarea în semifinale. 

Auger-Aliassime a lovit de 29 de ori direct câștigător, față de cele doar 12 reușite similare ale lui Nadal, făcând uz de ambele break-uri reușite în cele două seturi. 

Pentru Nadal, a fost prima dată, din 2009, când a pierdut 4 meciuri la rând, în circuitul ATP. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!