Tremură Parisul! Cât a ajuns să coste un bilet la marele meci Nadal - Zverev, din primul tur la Roland Garros 2024

Roland Garros 2024 Alexander Zverev rafael nadal Tenis ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Luni 27 Mai 2024, 12:45
Data actualizarii: Luni 27 Mai 2024, 12:46

Nadal și Zverev vor umple Arena Philippe-Chatrier, promițând organizatorilor Roland Garros profituri notabile. 

Capitala Franței freamătă în așteptarea marelui meci dintre Rafael Nadal și Alexander Zverev, programat în turul întâi al competiției de mare șlem de la Roland Garros, în urma tragerii la sorți.

Chiar dacă organizatorii întrecerii pariziene au anulat ceremonia de rămas-bun, pregătită în cinstea carierei legendare conturate de Rafael Nadal, actuala ediție ar putea rămâne ultima pentru iberic, la Paris.

Un bilet la Nadal - Zverev trece de 3000 de euro. Prețuri comparabile cu finala Champions League

În consecință, posibilitatea crescută ca partida dintre Nadal și Zverev să fie ultima a spaniolului la Roland Garros a urcat prețurile până la niveluri comparabile cu finala UEFA Champions League, la fotbal.

Un tichet de acces pe Arena Philippe-Chatrier la meciul dintre Nadal și Zverev a ajuns să coste între 1500 și 3000 de euro, în ziua meciului, conform The Big Three

Parizienii, pregătiți să umple Arena Philippe-Chatrier, în după-masa zilei de luni

Mai mult decât atât, biletele oferite la categoriile superioare, prin care spectatorii vor avea o priveliște neobturată asupra terenului, depășesc suma de 6000 de euro și ating chiar suma de 8000 de euro. 

La ultimul act al competiției UEFA Champions League, programat sâmbătă, 1 iunie, între Borussia Dortmund și Real Madrid, un bilet a ajuns să coste cel puțin 2500 de euro. 


„Practic, la un moment dat, juca Nadal singur” Tecău povestește experiența finalei olimpice de la Rio 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!