Tenis

OPINIE | De ce decizia organizatorilor Wimbledon de a interzice jucătorii ruși și bieloruși este corectă, în contextul dat

Decizia organizatorilor de la Wimbledon de a-i interzice pe ruși și belaruși poate avea efecte pozitive mult mai durabile decât simpla lor participare la un turneu de tenis. 

Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 22 Aprilie 2022, 11:45
Data actualizarii: Vineri 22 Aprilie 2022, 12:24

Ca urmăritor împătimit al tenisului, îmi pare rău că nu-i voi putea urmări pe Daniil Medvedev sau Victoria Azarenka în ediția 2022 a turneului de la Wimbledon, dar pasiunea mea pentru acest sport îmi permite, totuși, să nu calc peste viețile unor oameni inocenți. 

Din 24 februarie 2022, iluzia prosperității nesfârșite a fost strivită de imaginile arătând coloane imense de mașini conduse de oameni terifiați, grăbiți să părăsească zona capitalei Ucrainei, Kiev.

Cu un conflict militar la câteva sute de kilometri distanță, din poziția de simplu cetățean al acestei lumi, m-am informat despre războiul din Ucraina - izbucnit la ordinele președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin - mult, în primă fază, după care am redus turația influxului de informație.

M-am pus la curent cu războiul din Ucraina prin traduceri din ucraineană și rusă în română a textelor publicate pe canale de Telegram, prin streaming-ul live al Sky News de pe YouTube și prin multe știri citite zilnic din surse diverse, inclusiv Russia Today. 

Am văzut imagini de nereprodus, cu femei însărcinate omorâte, bebeluși uciși, capete dislocate de corpuri, dar și felurite clipuri cu soldați ruși care și-au găsit sfârșitul în Ucraina. 

Am asimilat acele imagini nu cu spiritul unui soldat rus insensibil, care bombardează orbește blocuri de locuințe și clădiri de teatru umplute cu femei și copii inocenți, ci cu conștiența unui individ care (cel puțin crede naiv că) se opune ferm oricărei dictaturi politice și/sau ideologice.

În vremuri de criză, stoparea războiului ar trebui să fie prima prioritate a tuturor oamenilor, iar prezența tenismenilor ruși și belaruși la Wimbledon ar trebui să cadă undeva înspre finalul listei de îngrijorări. 

Iată trei motive pentru care cred că decizia (încă nedefinitivă a) organizatorilor turneului de la Wimbledon de a interzice accesul sportivilor din Federația Rusă și Belarus în ediția 2022 este corectă.

1. Wimbledon a luat această decizie în contextul unui război pornit de Federația Rusă, cu ajutorul Belarusului

Cel mai prestigios turneu de tenis, vechi din 1877 cunoaște mult prea bine, spre deosebire de mulți membri ai generației mele tinere, ororile unui război. Tenismeni din Italia, Germania, Japonia și chiar România au fost interziși la Wimbledon, în anii care au succedat finalul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că știu mai bine decât noi la ce poate conduce un rău tolerat.

Cred că, la nici două luni de la începutul războiului, mulți au uitat deja contextul. Armata Rusă încă încearcă să distrugă - cu succes notabil - teritorii ucrainene și reușește - cu succes moderat - să le și ocupe. În timp ce Vladimir Putin, preocupat doar să își mascheze tremurul mâinii, nu dă doi bani nici măcar pe propriii soldați și se ține de masă ca un bătrân senil care nu mai are în lume nicio altă ancoră. 

Wimbledon nu ar fi penalizat sportivii ruși dacă aceștia nu ar fi făcut parte dintr-o națiune care a început un conflict militar sângeros, menit să distrugă, și nicidecum să „purifice” un stat vecin a cărei populații suverane trebuie să fie cât de curată dorește ea, și nu cât de curată apreciază președintele unui stat vecin că ar trebui să fie.  

Wimbledon nu a luat decizia fără apariția acestui context, probabil cel mai nefericit al istoriei recente.

2. Aruncarea vinei și a responsabilității în cârca oamenilor, acestea trebuie făcute uniform

Nu înțeleg raționamentul pentru care oamenii de rând din Federația Rusă - persoane cu venituri modeste, rămase fără locuri de muncă după exodul masiv al companiilor străine - sunt demne de suferință și trebuie să plătească prețul acțiunilor liderului Vladimir Putin, dar celebrități ca Daniil Medvedev sau Aryna Sabalenka au tot dreptul să își continue activitatea în străinătate și să candideze la premii de milioane de euro.

Înțeleg pericolul la care Daniil Medvedev și ceilalți jucători din Rusia și Belarus își expun propria viață și familiile, în cazul în care ar condamna răspicat războiul, dar frica, prin natura sa, nu a oferit niciodată un răspuns convingător. 

A avea o inegalitate și mai mare de șansă între oamenii de rând ai Rusiei și vedetele sale e doar o altă victorie a regimului - care s-ar bucura să-și vadă un tenismen campion la Wimbledon, în timp ce Armata Rusă ar obține o victorie semnificativă în Ucraina - bazat pe injustiție și o discrepanță cosmică între lideri și cetățeanul de rând. 

Cred că, dacă populația locală a Rusiei a fost făcută să plătească cu vârf și îndesat, ne putem aștepta cel puțin la același lucru din partea vedetelor țării, care au un statut privilegiat, în acest context, putând nu doar să locuiască în afara Rusiei - și să nu resimtă direct efectele inflației și a sancțiunilor financiare - dar și dispun de resurse financiare mult mai bogate, pentru a nu sfârși scuturate puternic de un război în care propria țară e implicată. 

3. Wimbledon nu discriminează pe bază de naționalitate, ci își asumă partea de responsabilitate într-o situație de criză

Naționalitatea nu este în sine motivul deciziei luate de organizatorii turneului de la Wimbledon, ci faptul că există o legătură între individ și liderii politici ai statului din care face parte. Cetățenii în dezacord sunt rugați să lase confuzia la o parte și să grăbească anarhia. Ruptura completă a relației dintre politicieni și cetățeni este lucrul cel mai de preț avut de oameni politici din țări ca Federația Rusă, Bulgaria sau România, mărturie stând nenumăratele cazuri de corupție. 

Istoria ne arată că politicienii preferă o populație care să îi iubească ori urască, dar de la distanță, menținând o ruptură de comunicare menită să favorizeze o autocrație sau un regim de putere toxică, nechestionată, împărțită în mâinile unui grup restrâns de oameni.

Ideea că Daniil Medvedev (2 ATP) ar fi complet absolvit de vină în acest război nu e doar jignitoare din punct de vedere intelectual, ci și naivă, fiind argumentată tocmai de agenți ai virtuții moderne, trimiși în lume să elimine orice urmă de discriminare.

Când discriminarea pe bază de naționalitate - invocată incorect în contextul de față, de către oameni care nu percep riscurile mai mari a escaladării războiului și a incapacității de a condamna eficient răul - este o preocupare mai mare decât viața aproapelui, mă pot gândi deja că am aterizat nefericit într-o lume insensibilă, care și-ar apăra mai degrabă vedetele și clasa superioară, pusă în putere, decât viața aproapelui nevinovat, bombardat pe strada pe care o umbla pentru a-și cumpăra, în liniște, pâinea de zi cu zi, doar cu 2 luni în urmă. 

Argumentez pentru pedepsirea jucătorilor ruși și belaruși pe viață, riscându-le cariera? Nicidecum, dar susțin orice pedeapsă care poate crește presiunea asupra umerii președintelui Federației Ruse și susțin responsabilizarea care poate conduce la urgentarea încheierii războiului.

Nu sunt de părere că rezultatele și cariera unui sportiv, fie el și Daniil Medvedev ar fi mai relevante decât valoarea unei vieți omenești din Ucraina. 

Federația Rusă de Tenis afirmă că interzicerea tenismenilor ruși „e o încălcare a drepturilor omului, iar Federația Bielorusă de Tenis spune că „decizia incită la ură și intoleranță.”

Or, în fața acestor cuvinte, nu pot să înghit, ci doar să scuip. 

Riscul de a fi mai preocupați de denigrarea Wimbledon decât de stoparea războiului și zădărnicirea intențiilor Armatei Ruse mă face să cred că, într-adevăr, am putea trăi într-o simulare de prost gust... 

Modifică setările cookies