Număr 5 WTA, Kudermetova, sponsorizată de o firmă care finanțează războiul lui Putin, în Ucraina

Veronika Kudermetova Federatia Rusa Razboi ucraina Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 01 Mai 2023, 13:20
Data actualizarii: Luni 01 Mai 2023, 13:27

Veronika Kudermetova nu va putea să joace cu acest echipament la Wimbledon, unde britanicii nu vor permite niciun fel de promovare a companiilor care susțin și finanțează războiul din Ucraina. 

Număr 13 WTA în proba de simplu și a cincea jucătoare a lumii, la dublu, rusoaica Veronika Kudermetova (26 de ani) a atras atenția, în turneul WTA 1000 de la Madrid, din motive nedorite, care pătează imaginea tenisului. 

Sportiva din Kazan a jucat în capitala Spaniei cu un echipament sponsorizat de Tatneft, o companie petrolieră din Rusia, care nu doar că susține, dar și finanțează invazia rusească din Ucraina, notează Adevărul

Kudermetova, sponsorizată de al cincilea producător de petrol și gaze, în Federația Rusă

Kudermetova a folosit echipamentul inclusiv în meciul câștigat în fața compatrioatei Anastasia Potapova, scor 7-6 (3), 5-7, 6-3. 

Compania Taftnet - a cincea, ca mărime, în Federația Rusă, ca producător de petrol și gaze - nu va putea fi reprezentată de Kudermetova la Wimbledon și celelalte competiții din Marea Britanie, condiție impusă de britanici, care i-au interzis pe ruși și belaruși, în 2022, din a participa la Grand Slam-ul londonez.

În turul următor, pe Kudermetova o așteaptă un nou duel cu o rusoaică, într-o partidă în care își va măsura forțele cu Daria Kasatkina (25 de ani, 8 WTA). 


Hănescu știe cum a câștigat, de fapt, Simona Halep finala turneului de la Wimbledon, în 2019

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!