GALERIE FOTO Emma Răducanu explică ce se întâmplă între ea și antrenori: „Nu țin pasul cu întrebările mele”

emma raducanu Emma Raducanu antrenor Tenis WTA Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 21 Octombrie 2023, 08:00
Data actualizarii: Sambata 21 Octombrie 2023, 08:00

Emma Răducanu a oferit o primă explicație lămuritoare cu privire la frecventele schimbări de antrenor pe care le-a făcut în primii ani de carieră. 

Câștigătoare în ediția 2021 a Openului American, Emma Răducanu (20 de ani, 280 WTA) declară că întrebările sale „provocatoare” au jucat un rol în deciziile sale de a schimba cei cinci antrenori avuți după marele succes înregistrat la New York.

Despărțindu-se de Sebastian Sachs în acest an, jucătoarea britanică cu tată român a întrerupt colaborarea cu al cincilea antrenor avut după momentul care a făcut-o faimoasă în întreaga lume.

Emma Răducanu: „Nu sunt o persoană căreia îi poți spune ce să facă și o voi face; trebuie să înțeleg de ce, iar abia apoi o voi face.”

  • Emma Răducanu ocupă locul 280 în clasamentul WTA. 

„Îmi întreb antrenorii o grămadă de întrebări. În anumite ocazii, nu au putut ține pasul cu întrebările mele și poate de asta parteneriatele s-au încheiat,” a declarat Emma Răducanu, la BBC Radio 4. 

„E un lucru pe care l-am făcut mereu. Continui să le pun antrenorilor întrebări provocatoare pentru a le stârni gândirea. Nu sunt o persoană căreia îi poți spune ce să facă și o voi face; trebuie să înțeleg de ce, iar abia apoi o voi face,” a adăugat jucătoarea din Marea Britanie. 

Emma Răducanu visează să joace la Jocurile Olimpice de la Paris

Răducanu a ieșit campioană la US Open alături de Andrew Richardson, angajat după despărțirea de Nigel Sears, care a părăsit-o după ce a fost eliminată în optimile Wimbledon 2021.

Torben Beltz i-a fost antrenor Emmei Răducanu pentru doar jumătate de an, iar Dimitri Tursunov - al patrulea antrenor - a fost înlocuit de Sebastian Sachs. Momentan, nu se cunoaște cine va fi antrenorul britanicei, la revenirea în circuit. 

În 2023, Emma Răducanu a suferit trei intervenții chirurgicale, dar a reușit să reînceapă seria pregătirilor fizice pentru sezonul 2024, în care își dorește să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!