Djokovic revine și îl țintește pe Alcaraz: „Mi-a luat doar o zi să trec peste dezamăgirea finalei Wimbledon 2023” 

Novak Djokovic Carlos Alcaraz finala Wimbledon 2023 Tenis ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Luni 14 August 2023, 21:35
Data actualizarii: Luni 14 August 2023, 21:34

Novak Djokovic caută să câștige US Open, pentru prima dată din 2018 încoace. 

Novak Djokovic a revenit în Statele Unite ale Americii, după două sezoane consecutive în care a fost interzis pe teritoriul american.

Tenismenul din Balcani (36 de ani, 2 ATP) caută să revină pe prima poziție a clasamentului ATP, în contextul în care Carlos Alcaraz este obligat să joace ultimul act al US Open 2023 pentru a-și păstra statutul de lider mondial. 

Novak Djokovic, nonșalant: „Am depășit eșecul din finala Wimbledon într-o zi.”

Înainte de a juca pe hardul american, „Nole” și-a asigurat fanii și a transmis nonșalant că a avut nevoie de numai o zi pentru a trece peste dezamăgirea insuccesului suferit în finala Wimbledon 2023. Djokovic a fost depășit de Alcaraz pe iarba londoneză, scor 1-6, 7-6, 6-1, 3-6, 6-4, după 4 ore și 42 de minute de joc. 

„Nu e nici primul, nici ultimul meci pe care l-am pierdut. L-am depășit într-o zi. Evident, am avut nevoie de o odihnă bună și de câtva timp petrecut cu familia,” a declarat încrezător Novak Djokovic, ajuns în SUA, după doi ani în care i-a fost interzis accesul, în condițiile în care este nevaccinat anti-COVID. 

Djokovic regretă șansele ratate în finala cu Alcaraz

Tenismenul sârb a declarat că „îi pare rău că nu a profitat de toate ocaziile avute,” dar a recunoscut din nou superioritatea ibericului, în momentele-cheie ale ultimului act competițional de la Londra. 

„A fost un meci echilibrat, dar o victorie meritată pentru Alcaraz, pentru că a jucat mai bine în momentele importante ale finalei. Atât e totul, a meritat victoria și trebuie să mergem mai departe,” a declarat Djokovic, potrivit Marca

2023 ar putea fi al optulea an pe care Novak Djokovic îl încheie din postura de număr 1 ATP. Pentru a reuși acest lucru, „Nole” are nevoie de rezultate solide la US Open, Turneul Campionilor, dar și în Mastersul de la Paris-Bercy, unde a jucat finala anul trecut. 

Ce a spus Novak Djokovic imediat după înfrângerea din finala Wimbledon 2023

„O după-amiază nu atât de bună pentru mine, dar bună pentru Carlos. Vreau să îl felicit pe Carlos și pe echipa lui. Ai avut câteva servicii extraordinare, în ultimul game, e uimitor. Felicitări!

Credeam că o să am probleme cu tine doar pe zgură și pe hard, niciodată pe iarbă. E extraordinar ce ai făcut, te felicit.

Cât despre mine, nu îmi place niciodată să pierd astfel de meciuri, dar când emoțiile se vor așeza, voi fi foarte recunoscător, pentru că am câștigat multe partide strânse, în trecut.

În finala din 2019, cu Federer, am câștigat după ce am salvat două mingi de meci. Poate că ar fi trebuit să pierd alte finale, așa că se echilibrează. 

O să fiu foarte mândru de ce am reușit, dar mâine-dimineață, nu azi. E dificil de digerat acest eșec, când am fost atât de aproape, dar acestea sunt momentele pentru care muncim. 

Am fost binecuvântat cu atât de multe meciuri, sunt recunoscător. Am pierdut în fața unui jucător mai bun și voi merge mai departe mai puternic, să sperăm,” a declarat Novak Djokovic, în discursul ținut în timpul ceremoniei de premiere.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!