FOTO ȘI VIDEO Djokovic a luat publicul britanic peste picior, în semifinala turneului de la Wimbledon. Reacția memorabilă a sârbului

Novak Djokovic Jannik Sinner Turneul de la Wimbledon Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 14 Iulie 2023, 18:40
Data actualizarii: Vineri 14 Iulie 2023, 18:46

Wimbledon 2023 | Momente de tensiune ridicată în finalul setului trei al semifinalei câștigate de Djokovic în detrimentul lui Sinner.

Novak Djokovic (32 de ani, 6 ATP) l-a învins scor 6-3, 6-4, 7-6 (4) pe Jannik Sinner (21 de ani, 8 ATP), în semifinalele turneului de la Wimbledon.

Partida s-a încheiat după 2 ore și 47 de minute de joc, interval în care sârbul a făcut două break-uri pe serviciul italianului. 

Djokovic, de nederanjat fizic și psihic, pe iarba de la Wimbledon 

În finalul setului trei, după ce Jannik Sinner a ratat două mingi de set, la 5-4, dar înainte ca Djokovic să egaleze la cinci, câțiva dintre spectatori au strigat atât în timp ce sârbul servea, cât și în timpul dintre servicii.

„Nole” nu a ignorat tratamentul persoanelor care au încercat să îi perturbe concentrarea și a reacționat inedit, prefăcându-se că plânge, în locul spectatorilor în cauză, care ar fi vrut să îl vadă pierzând, cel puțin setul al treilea. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!