Un milion de euro pentru Florinel Coman!

Un milion de euro pentru Florinel Coman! Stranieri

Florinel Coman ar putea reveni gratis la FCSB, însă mutarea este condiționată de o sumă importantă. Fotbalistul de bandă cere un milion de euro de la Al-Gharafa pentru a semna.

Aventura lui Florinel Coman (28 de ani) în fotbalul din Qatar s-ar putea încheia în această vară, însă jucătorul nu este dispus să plece cu mâna goală. Internaționalul român mai este legat prin contract de Al-Gharafa pentru încă un sezon, iar rezilierea depinde exclusiv de recuperarea banilor rămași în acord.

Potrivit lui Gigi Becali, fotbalistul are de încasat o sumă uriașă de la clubul arab, motiv pentru care patronul roș-albaștrilor i-a recomandat să nu cedeze la masa negocierilor doar de dragul de a îmbrăca mai repede tricoul echipei sale.

  • Florinel coman facebook

Coman, așteptat în toamnă

„Coman vrea tot așa, să nu renunțe la bani. Eu așa l-am îndrumat, să nu renunțe. La Coman nu îi dau un milion, îi dau mai puțin. El ar trebui să ia un milion de la cei de acolo”, a spus finanțatorul FCSB la DigiSport.

Mihai Stoica a explicat deja că o întoarcere a lui Florinel Coman s-ar putea materializa abia în luna august. Președintele Consiliului de Administrație îl vede pe acesta evoluând în linia ofensivă, alături de Daniel Bîrligea sau Denis Drăguș.

Transferat de Al-Gharafa în anul 2024 în schimbul a șase milioane de euro, Coman nu s-a integrat pe deplin în fotbalul din Golf. După un scurt împrumut la Cagliari, fotbalistul a strâns 26 de apariții în ultimul sezon, reușind să marcheze de trei ori și să ofere o pasă decisivă.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!