Probleme mari pentru Radu Drăgușin! Tottenham vrea să plătească 70.000.000 de euro pentru un alt fundaș central

radu dragusin mohamed simakan Tottenham Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Mai 2024, 16:47
Data actualizarii: Sambata 25 Mai 2024, 16:48

Radu Drăgușin a încheiat în forță sezonul la Tottenham. Fundașul naționalei României a fost titular în ultimele trei meciuri ale lui Spurs, cu Manchester City (scor 0-2), cu Sheffield United (scor 3-0) și amicalul cu Newcastle, scor 1-1 (4-5 d.l.d.).

Prestațiile lui Radu Drăgușin au fost foarte apreciate atât de fanii grupării londoneze, cât și de presa din Anglia, însă ultimele vești venite din Germania sunt îngrijorătoare pentru viitorul fotbalistului român.

Tottenham vrea să plătească 70.000.000 de euro pentru un fundaș central

Ange Postecoglou nu a fost mulțumit de felul în care s-a prezentat defensiva lui Spurs în acest sezon și, chiar dacă Radu Drăgușin a avut evoluții bune, tehnicianul australian vrea să întărească echipa pentru următoarea stagiune, când Tottenham va juca și în Europa League.

Postecoglou, care a declarat recent că Radu Drăgușin va primi mai multe minute sezonul următor, după ce Florin Manea, agentul fotbalistului, și-a arătat nemulțumirea pentru faptul că fundașul central a fost mai mult rezervă, ar fi pus deja ochii pe un fotbalist. BILD a anunțat că Tottenham vrea să transfere un fundaș central din Bundesliga, pe Mohamed Simakan, jucătorul celor de la RB Leipzig.

Tottenham va trebui să scoată din buzunare o sumă imensă având în vedere clauza de reziliere de 70.000.000 de euro pe care fotbalistul de 24 de ani o are la RB Leipzig. Mai mult, Tottenham se află în competiție cu Newcastle pentru semnătura lui Simakan.

Având în vedere suma uriașă pe care Tottenham ar plăti-o în eventualitatea unui transfer, este clar că Mohamed Simakan va avea un rol important la gruparea din Premier League, ceea ce înseamnă că Radu Drăgușin va fi din nou trecut pe banca de rezerve.

Atuul lui Simakan în fața lui Radu Drăgușin

În plus, Simakan are un atu imens în fața lui Radu Drăgușin, viteza sa uluitoare, așa cum au scris cei de la The Spurs News: ”În ultimele meciuri ale sezonului, Drăgușin și-a demonstrat valoarea când a făcut pereche cu Cristian Romero, iar Van de Ven a fost trecut în partea stângă.

Chiar dacă românul a arătat forță în defensivă, nu a fost deloc la același nivel cu Van de Ven, pentru că pur și simplu nu are viteză. Simakan este apropiat ca viteză de Van de Ven, iar Spurs poate juca la fel în defensivă chiar și fără fundașul olandez”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!