Mutarea așteptată giuleștenii întârzie. Dorit de Rapid, Rareș Ilie începe pregătirea cu altă echipă

Mutarea așteptată giuleștenii întârzie. Dorit de Rapid, Rareș Ilie începe pregătirea cu altă echipă Stranieri

Mijlocașul în vârstă de 23 de ani amână revenirea în SuperLiga și se va prezenta la antrenamentele celor de la OGC Nice, clubul de care aparține.

Conducerea din Giulești a confirmat tratativele pentru repatrierea lui Rareș Ilie pe care l-a vândut în Franța în urmă cu patru ani, în schimbul a 5 milioane de euro. Cu toate acestea, Rareș Ilie nu a oferit încă un răspuns final. El ia în calcul posibilitatea de a continua în străinătate, analizând varianta de a rămâne în fotbalul francez sau de a semna într-un alt campionat puternic.

  • Rares ilie

Așteptat la reunirea francezilor

Până la clarificarea situației sale, românul se întoarce sub comanda antrenorului de la OGC Nice. Formația din Hexagon a programat reluarea pregătirilor pentru data de 8 iulie, iar mijlocașul este inclus în programul echipei.

Potrivit publicației L'Actu du Gym, lucrurile sunt clare în privința prezenței sale la ședințele de pregătire: „Mattia Viti, Terem Moffi, Rareș Ilie, Victor Orakpo, Hamza Koutoune și Issiaga Camara s-au întors după împrumuturi și vor începe pregătirea cu prima echipă”.

În sezonul precedent, Rareș Ilie a evoluat sub formă de împrumut, în Serie B, la Empoli. Italienii au ales să nu achite clauza de transfer definitiv, stabilită la 800.000 de euro, permițându-i jucătorului să se întoarcă la clubul-mamă. În acest moment, pe lângă discuțiile cu Rapid, românul se află și în vizorul celor de la Avellino, o altă grupare din divizia a doua italiană.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!