Roxana Maracineanu Bucuresti comunism Dinamo natatie Sporturi

INTERVIU Roxana Mărăcineanu, ministrul sportului din Franța, dezvăluie cu ce echipă din România ține, cum a rămas ”ostatică” la comuniști și de ce preferă să doarmă în mașină în vacanțe (I)

În prima parte a interviului, fosta campioană mondială la natație vorbește pentru Sport.ro despre copilul din anii '80, fugit din România lui Ceaușescu, ajuns prin Algeria în Franța și revenit în țară după 1989, când își petrecea vacanțele după concursuri la mătușile din București.

Cătălin Parfene
Data publicarii: Miercuri 02 Martie 2022, 08:00
Data actualizarii: Miercuri 02 Martie 2022, 07:55

* Sport.ro vă prezintă în luna martie o serie de materiale speciale cu campioane ale României care au devenit adevărate modele în sport prin performanțele lor și prin poveștile lor de viață. Sub titlul "ROMÂNCE DE AUR", pe toată perioada lunii veți putea descoperi sau redescoperi sportivele tricolore care au adus faimă țării pe toate meridianele.

Roxana Mărăcineanu, născută pe 7 mai 1975 în București, a plecat din România lui Ceaușescu împreună cu familia și, de la vârsta de nouă ani, locuiește în Franța.

S-a specializat în cursele de 100 și 200 de metri spate și în 1998 a devenit prima campioană mondială la natație din istoria Franței (Perth, 200 de metri spate). 

După un an a câștigat și titlul de campioană europeană (Istanbul, tot la 200 de metri spate), iar la Jocurile Olimpice din 2000 a luat medalia de argint, fiind învinsă de Diana Mocanu în aceeași probă favorită.

Din septembrie 2018 este ministrul sportului din Franța. De fapt, titulatura corectă este ”ministru al sporturilor”, ulterior ”ministru delegat responsabil cu sporturile” ca urmare a unei restructurări guvernamentale.

1. ”Echipa favorită? Dinamo, bineînțeles!”

Bună ziua, doamna Mărăcineanu! În primul rând, vreau să vă întreb cum vă simțiți după experiența recentă a infectării cu Covid.

Sunt OK, mulțumesc! Dacă nu ar fi trebuit să fac testul pentru plecarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, nici nu aș fi aflat că sunt pozitivă. Din fericire, nu am avut niciun simptom, dar nu am mai putut pleca în China.

În România numele dumneavoastră de familie este cunoscut mai ales prin personalitatea eroului din Războiul de Independență de la 1877-1878, căpitanul Valter Mărăcineanu. Aveți vreo legătură de rudenie cu el?

O, da, Valter Mărăcineanu... Țin minte cât de surprinsă am fost, mulți ani după plecarea mea în Franța, să văd o piață care purta și numele meu în centrul Bucureștiului (n.r. - lângă Parcul Cișmigiu)! Dar nu știu să fim înrudiți cu el.

Sunteți născută în București, în ce cartier ați copilărit?

Copilăria mi-am petrecut-o în Balta Albă, aproape de Parcul IOR. Asta până la nouă ani, pentru că apoi am plecat din România.

Ați stat puțin în țară, dar aveți totuși o echipă favorită din România?

Echipa favorită? Dinamo, bineînțeles! Este, așa, și o chestie de fidelitate, pentru că am învățat să înot în bazinul acoperit de la Dinamo. Dar înainte de natație am fost la patinaj artistic, apoi am trecut și pe la gimnastică.

2. ”Un copil trebuia să rămână în țară ca să se întoarcă familia. Copilul acela am fost eu”

La nouă ani v-ați trezit într-o lume nouă, în Franța, după o poveste de film: fuga din România comunistă prin Algeria, dormitul cu întreaga familie în mașină și spălatul în fântânile arteziene, apoi tabăra de refugiați. Erați doar un copil, dar ați avut momente de colaps?

Pentru noi, copiii (n.r. - Roxana Mărăcineanu și fratele Ștefan), nu a fost atât de dificil. Tata lucra în Algeria, la un moment dat au ajuns acolo și mama cu fratele meu, care era foarte mic, în timp ce eu am rămas în țară, pentru că așa erau atunci regulile pentru cei care munceau în străinătate...

Asta îmi aduce aminte de evul mediu, când copiii domnitorilor erau trimiși ostatici la Istanbul ca nu cumva părinții să iasă din cuvântul sultanului. Dumneavoastră ați fost, practic, ostatică în țară, în România lui Ceaușescu!

Da, așa a fost în regimul comunist, un copil trebuia să rămână în țară ca să se întoarcă familia. Și, în cazul familiei mele, copilul acela am fost eu. 

Însă imediat după o vizită la părinți în Algeria am fugit cu toții în Franța, la Marsilia.

Eram toți patru cu valizele după noi, fără bani, nu știam pe nimeni... Vecinii noștri algerieni au fost cei care ne-au ajutat, prin prietenii lor din Franța, și în cele din urmă am obținut la Paris statutul de refugiat politic.

3. ”Cea mai mare durere pentru mine a fost că nu puteam lua legătura cu bunicii și cu mătușile”

Și da, dormeam cu toții în Renault-ul nostru de atunci, pentru mine era mai mult o aventură, dar uite că și acum îmi face plăcere să dorm cu familia în mașină atunci când mergem în vacanță. 

Și când am venit în România, împreună cu soțul meu și cu cei patru copii, am dormit în mașină, nouă ne place, la fel și copiilor. (Râde) Bine, mașina de acum este mai mare, de nouă locuri...

Spuneați că pentru copilul Roxana Mărăcineanu toată această tranziție nu a fost atât de dificilă...

Da, pentru că părinții au avut grijă să ne prezinte situația ca pe un joc, ca pe o aventură. Însă cea mai mare durere pentru mine a fost legată de familia din țară: nu puteam lua legătura cu bunicii, cu mătușile, cu verii, nu aveam cum să ne trimitem scrisori. 

4. ”Pe tanti Ani și tanti Gili le iubesc foarte mult, ele m-au făcut să descopăr România”

Erau oamenii care m-au crescut și alături de care am crescut în România. Peste ani, după concursuri, preferam să vin în vacanță în România, la mătușile mele din București, tanti Ani și tanti Gili. 

Sunt surorile mamei, pe care le iubesc foarte mult și le îmbrățișez! Sunt două persoane care contează enorm pentru mine, ele m-au făcut să descopăr România.

Citește mâine, pe www.sport.ro, partea a doua a interviului cu Roxana Mărăcineanu, în care fosta campioana mondială devenită ministru vorbește despre Kylian Mbappe, Novak Djokovic sau David Popovici, dar și despre dulcea deziluzie trăită la Jocurile Olimpice.

Modifică setările cookies