GALERIE FOTO Real Madrid i-a decis viitorul lui Luka Modric după finala de la Paris! Ce se întâmplă cu deținătorul Balonului de Aur din 2018

Real Madrid Champions League Fabrizio Romano Luka Modric Spania Luka Modric
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 29 Mai 2022, 11:19
Data actualizarii: Duminica 29 Mai 2022, 11:33

Contractul lui Luka Modric cu Real Madrid expiră la începutul lui iunie. 

Liverpool și Real Madrid s-au întâlnit în finala UEFA Champions League de la Paris. Pe Stade de France madrilenii și-au adjudecat al 14-lea trofeu din istoria competiției, grație unicului gol al partidei în scris de Vinicius, în minutul 59.

Carlo Ancelotti (62 ani) a început meciul în zonă mediană cu Toni Kroos (32 ani), Casemiro (30 ani) și Luka Modric (36 ani), jucătorii care au adus 3 ani consecutivi trofeul Champions League la Madrid.

  • Luka Modric

Luka Modric rămâne la Real Madrid

Dacă primii doi mai au contract cu gruparea de pe Santiago Bernabeu, înțelegerea lui Modric cu Real expiră la începutul lunii iunie. Doar că Fabrizio Romano, jurnalistul specializat în transferuri, a anunțat că starul croat a semnat prelungirea angajamentului până în vara lui 2023 chiar la petrecerea după triumful de la Paris. 

„Vești une pentru Real Madrid în timpul sărbătorii: Luka Modric a semnat un nou contract până în iunie 2023! 

Înțelegerea verbală stabilită din urmă cu două luni a fost semnată și completată. 

Luka rămâne!”, a fost mesajul postat de Fabrizio Ramona pe contul oficial de Twitter. 

Modric a sosit la Real Madrid în urmă cu 10 ani, când Jose Mourinho (59 ani) i-a plătit lui Tottenham 35 de milioane de euro în schimbul său. În 436 de meciuri pentru campioana Europei, mijlocașul a marcat 31 de goluri și a oferit 73 de pase decisive, contribuind la 5 trofee UEFA Champions League, 3 Supercupe ale Europei, 4 Campionate Mondiale ale Cluburilor, 3 titluri în La Liga, o Cupă a Spaniei și 4 Supercupe ale Spaniei. 

Real Madrid, campioana Europei pentru a 14-a oară

Real Madrid încheie, astfel, un sezon excelent, atât pe plan intern cât și pe plan european. Este campioană în Spania, după ce nu a avut adversar în lupta pentru titlu din La Liga, iar în Champions League a triumfat pentru a 14-a oară în istorie, după ce a reușit să elimine ”coloși” precum PSG, Chelsea sau Manchester City.

Balonul de Aur se va acorda în luna noiembrie, iar mai multe publicații din străinătate au scris că favorit pentru câștigarea lui este Karim Benzema, care a avut un sezon fantastic și a fost golgheterul UEFA Champions League, contribuind decisiv în mai multe momente-cheie din acest sezon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!