La Real Madrid nu există dubii: liderul echipei este Kylian Mbappe. Clubul i-a oferit în această vară numărul 10 și responsabilitatea executării penalty-urilor, semn clar că francezul este văzut drept omul decisiv.
Presiune uriașă pe umerii lui Mbappe
Cu 44 de goluri în primul sezon, Mbappé a doborât recordul pentru cele mai multe reușite ale unui debutant la Real, dar nu a strălucit în toate meciurile importante, ceea ce a contribuit la ratarea unui trofeu major în ultimul an al lui Carlo Ancelotti.
Acum, odată adaptat la viața din Madrid, atacantul de 26 de ani trebuie să ducă jocul la un alt nivel. Xabi Alonso pregătește un sistem cu doi atacanți, ceea ce îi va oferi lui Mbappé și mai multă libertate și responsabilitate ofensivă. „Real Madrid și-a pus toate ouăle în același coș: cel al lui Kylian Mbappé”, notează AS.com.
Gata, Real Madrid are atacant! Contract până în 2030 și clauză de un MILIARD de euro
Revelația de la Mondialul Cluburilor intră oficial în planurile lui Xabi Alonso: Real Madrid a anunțat prelungirea contractului lui Gonzalo Garcia până în 2030, cu o clauză de reziliere uriașă, de un miliard de euro.
Atacantul de 21 de ani, format la academia clubului, devine membru cu drepturi depline al primei echipe după un sezon în care a impresionat la Castilla și a strălucit la Mondialul Cluburilor, unde a fost golgheterul competiției și inclus de FIFA în echipa ideală. Turneul din Statele Unite s-a văzut în direct pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.
Garcia joacă pentru Real încă din 2014, când a fost recrutat la doar 10 ani. A debutat la seniori în noiembrie 2023, contribuind la câștigarea titlului.
În sezonul trecut a marcat 25 de goluri pentru Castilla, egalând cel mai bun record al clubului în Prima Federación în secolul XXI.
„Real Madrid C.F. și Gonzalo García au convenit prelungirea contractului pentru următoarele cinci sezoane, până la 30 iunie 2030”, a transmis clubul în comunicatul oficial.