OPINIE | Gabriel Chirea, despre marile schimbari din fotbalul european: "Bogatii au caviar si beau sampanie. Noi cautam prin tomberon"

opinie gabriel chirea Champions League european super league Fotbalul romanesc schimbari Opinii
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Octombrie 2020, 12:24
Data actualizarii: Miercuri 28 Octombrie 2020, 13:07

In fotbalul european se produce o schisma istorica si noi suntem, ca de fiecare data, de partea pierzatorilor. 

Cluburile europene puternice planuiesc de peste 10 ani crearea European Super League, o "Champions League pe steroizi", nemultumite ca trebuie sa joace impotriva unor echipe din Centrul si Estul Europei in cea mai importanta competitie intercluburi din lume, care nu vand nici bilete si nu aduc nici audienta. De ce sa joci cu Dinamo Zagreb, Ludogoret, Steaua Rosie Belgrad, CFR Cluj, Ferencvaros, BATE Borisov sau Istanbul BB, daca poti sa organizezi in fiecare saptamana meciuri precum FC Barcelona - Manchester United, Juventus - Manchester City, Liverpool - Bayern Munchen sau Real Madrid - PSG? In ultimii ani, ideea a prins contur si la negocieri au fost invitate cel putin 18 dintre cluburile bogate ale Europei, desi UEFA, suporterii si presa au considerat ideea absurda si au fost anuntate sanctiuni dure pentru crearea unei competitii paralele structurilor oficiale.   

Ieri, Josep Bartomeu a anuntat ca, inainte de a demisiona de la conducerea clubului FC Barcelona, a acceptat propunerea de a participa "la o viitoare superliga europeana", dar si noul format la Campionatului Mondial al Cluburilor, iar hotararea finala va fi luata de adunarea generala a membrilor cotizanti. Tinand cont de lipsa de atasament din ce in ce mai pronuntata a catalanilor pentru La Liga si pentru competitiile spaniole, oficialii clubului acuzand deschis ca s-au luat decizii chiar cu tehnologia VAR in favoarea rivalilor de la Real Madrid, dar si de reprosurile facute UEFA in privinta lipsei de reforma la nivelul competitiilor europene, este de asteptat ca votul sa fie favorabil si catalanii sa acorde prioritate superligii europene, in sezoanele viitoare.  

Campionatului Mondial al Cluburilor (Club World Cup), competitie organizata anual de FIFA, se schimba si ea radical din 2021, cand va incepe sa fie organizata la fiecare patru ani cu 24 de echipe, dintre care castigatoarele Champions League, Europa League, Copa Libertatores si finalistele Champions League (x5), doar ultimele patru locuri urmand sa fie distribuite celorlalte confederatii (CONCACAF - America de Nord, America Centrala, Caraibe / CAF - Africa / AFC - Asia / OFC - Oceania).

In goana dupa zecile de miliarde de euro din fotbal, marile cluburi europene nu mai tin cont nici ca UEFA a propus, pentru viitorul apropiat, transformarea Champions League in European Premier League, o liga transnationala cu 18 echipe, round-robin system si play-off dupa disputarea meciurilor din sezonul regulat. Nici ca forul continental a decis deja sa trimita direct in grupele Champions League cate patru echipe din Anglia, Spania, Italia si Germania, plus alte 6 campioane si 2 vicempioane din cele mai bine cotate campionate, la fel ca si detinatoarea trofeului sau castigatoarea Europa League. S-a limitat astfel numarul "outsiderilor" la doar 6 in fiecare sezon, unii ajungand in grupe deja epuizati, dupa trei tururi preliminare si play-off. 

Incepand din 2021, Europa League va fi si ea schimbata intr-o competitiei mai exclusivista decat in prezent, in timp ce majoritatea reprezentantelor campionatelor mai slabe vor fi impinse in Europa Conference League, un fel de Cupa Intertoto. Desi obiectivul declarat al UEFA este de "a ajuta natiunile si cluburile mai mici", de fapt le face un mare deserviciu, pentru ca premiile in bani si expunerea mediatica vor fi mult mai mici. Astfel, diferenta dintre cluburile bogate si cele sarace ale Europei se va accentua si multe cluburi cu traditie in fotbalul european, unele dintre ele castigatoare de cupe europene sau finaliste de CCE, vor pierde contactul cu fotbalul de nivel inalt, urmand sa se transforme doar in furnizor de talente pentru puternicii Europei.   

Nici vestile din Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume, nu sunt prea incurajatoare. Presa britanica a intrat in posesia unor acte si emailuri, denumite "Project Big Picture", iar informatiile spun ca oficiali ai FA, Premier League si ai celor mai importante sase cluburi engleze (Liverpool, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea si Tottenham) au pus la cale un plan concret de reducere a numarului de echipe din Premier League, marirea incasarilor si concentrarea puterii de decizie in mainile celor puternici, fara sa le invite la discutii pe celelalte 14 formatii din prima liga. Cel mai probabil, scandalul iscat va duce la demisii si resentimente, dar arata directia in care cluburile bogate vor sa duca fotbalul.

In toate aceste schimbari, Romania nu a avut niciun cuvant de spus, nu are niciun loc la masa bogatilor si nici perspective de a se apropia prea curand de un statut care sa castige respectul continentului. Blocati intre lipsa infrastructurii sportive, austeritate  financiara, o politica nationala bolnava in privinta sportului, resentimente fata de promovarea juniorilor si investitiile in academii, falimentele cluburilor de traditie, scandaluri cu meciuri aranjate, neimplementarea tehnologiei VAR si un arbitraj execrabil, oficialii fotbalului romanesc s-au concentrat pe potolirea orgoliilor personale si nici nu si-au dat seama cand au fost impinsi pe usa afara. In timp ce bogatii, de exemplu Barcelona, pe care Steaua o invingea in finala CCE din 1986, sau Liverpool, cu care Dinamo se lupta in semifinala CCE din 1984, mananca caviar si beau sampanie langa semineu, cluburilor romanesti se uita pe geam cu pofta, ingheata de frig si cauta prin tomberoanele fotbalului ca sa isi astampere foamea.

In noile conditii, fotbalul romanesc are la dispozitie doar cateva solutii, fiind limitat de handicapul cu care pleaca la drum. 

1. Isi continua activitatea ca si pana acum, fara schimbari structurale majore si reforme, ceea ce ar duce, probabil, la decaderea completa, pana la nivelul semiprofesionist sau amator din Andorra, San Marino, Malta sau Liechtenstein. Dimineata la serviciul sau scoala, seara la antrenament, in weekend - invoire ca sa mergi la meciuri. Salariul maxim de 1.000 de euro pe luna. Fara pretentii, fara bataie de cap. 

2. Fotbalul (si sportul, in general) devine o afacere exclusiva a statului, cu finantare doar de la buget. In Romania si in Estul Europei se vad deja semnele unei reveniri la politica de dinainte de 1989, cand statul investea masiv si exclusiv in cluburi, ca sa reprezinte cu mandrie imaginea tarii la nivel national, continental si mondial. Totusi, cand ministerele, primariile, consiliile judetene sau companiile de stat se lupta intre ele pentru suprematia in fotbal, nu se mai poate vorbi de democratie sau de folosirea eficienta a banului public. 

3. Ardem totul din temelii si construim pe cenusa fotbalului romanesc, incepand cu academiile de juniori. Nu mai tinem artificial in viata cluburi tocatoare de bani, cerem garantii bancare pentru participarea la competitie si audit extern, micsoram numarul de echipe din Liga 1 si Liga 2, reformam corpul de arbitri si introducem VAR, pastram regula U21 si introducem limita de straini, cerem obligativitatea cooptarii asociatiilor de fani in actionariatul clubului, dam facilitati fiscale pentru sponsorizare, selectam oamenii care se implica in fenomen (fara cazier judiciar, fara conflict de interese etc.), pedepsim exemplar cazurile de coruptie sau blaturile, scolarizam antrenori si manageri, introducem tehnologia moderna si aderam la noile descoperiri din domeniu. E un plan pe 10 ani, dar putem ajunge la nivelul Olandei, Austriei sau Belgiei la finalul acestui decenal. 

4. Dam liber la investitii straine, fara nicio verificare si niciun control, doar sa intre banul in echipe. Incurajam investitiile din China, tarile arabe, Asia, spatiul ex-sovietic si America de Sud, sau unde se gasesc banii cei mai negri, pe care nu ii vor cei din Vestul Europei. Bani din droguri, trafic de arme, spalari de bani? Nu e probleme, ii vrem noi! Racolam fotbalisti-mercenari, naturalizam pentru nationala fotbalisti care nu stiu limba si nu au evoluat in tara si avem rezultate peste media ultimilor ani. Aceasta varianta inseamna ca nu mai facem parte din UE si NATO, dar vom avea fotbal puternic. 

Orice am decide, trebuie sa luam o hotarare foarte repede, pentru ca in fotbalul european au loc schimbari importante, in timp ce noi actionam ca magarul lui Buridan. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!