LIVEBLOG Olimpiada, ziua 3! Fetele de la gimnastica sunt in FINALA! Izbasa lupta la doua aparate! Spania, eliminata la fotbal! Vezi rezultatele si cele mai tari poze:

Jocurile Olimpice JO 2012
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 29 Iulie 2012, 23:55
Data actualizarii: Luni 30 Iulie 2012, 00:05

►Vezi programul romanilor la Jocurilor Olimpice
►Rezultatele in timp real de duminica
Ei sunt adevaratii eroi ai Romaniei! Arata-le TOATA recunostinta ta! Intra in aplicatia 'Impreuna la Jocurile Olimpice' si arata-le ca 20 de milioane de oameni sunt alaturi de ei!

► Echipa olimpica a Spaniei a pierdut cu 0-1 partida contra Honduras-ului si a fost eliminata de la JO.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Bengtson, in minutul 7. Spaniolii se afla la al doilea meci pierdut in cadrul turneului olimpic, dupa 0-1 cu Japonia.

In celalalt meci al grupei D, Japonia a dispus de Maroc cu scorul de 1-0.

In cadrul turneului olimpic s-au mai inregistrat urmatoarele rezultate:
Grupa A: Senegal - Uruguay 2-0 si Marea Britanie - Emiratele Arabe Unite 3-1.
Grupa B: Mexic - Gabon 2-0 si Coreea de Sud - Elvetia 2-1
Grupa C: Egipt - Noua Zeelanda 1-1 si Brazilia - Belarus 3-1.

►Romanca Elizabeta Samara a eliminat-o pe a saptea favorita la tenis de masa si se califica in turul 4.

► Cum vor arata finalele - Barna: Ponor si Bulimar - calificate cu al 7-lea si al 8-lea rezultat. Sol - Izbasa si Ponor - calificate cu al 2-a, respectiv a 7-a nota si Sarituri: Izbasa - calificata cu al doilea rezultat. Sandra Izbasa va fi prezenta si la individual-compus. Program finale: pe echipe (31 iulie, ora 18.30), individual-compus (2 august, 18.30), sarituri (5 august, 16.00), paralele (6 august, 16.00), barna si sol (7 august, 16.00).

► Avem si rezultatele finale! 44.699 la barna si suntem in finala! Fetele s-au calificat in finala de la gimnastica, pe echipa! Cele opt echipe calificate in finala sunt: SUA 181.863 puncte, Rusia 180.429, China 176.637, Romania 176.264, Marea Britanie 170.656, Japonia 170.196, Italia 168.397 si Canada 167.696.

► Romania obtine un total de 43.999 la sol, cea mai mare nota. La sarituri avem 45.733, al treilea punctaj, iar la paralele doar 41.833. Concursul continua, hai Romania!

► Simona Halep a pierdut in primul tur la simplu, la tenis, de Svedova (Kazahstan, locul 47 WTA). Halep a fost invinsa cu scorul de 6-4, 6-2, dupa un meci intrerupt de mai multe ori din cauza ploii.

► Fetele de la gimnastica intra in calificari la Jocurile Olimpice. Ramaneti cu noi pentru mai multe detalii! Sa le tinem pumnii! Exercitiile romancelor au fost aplaudate secunde bune de cei din sala, ramane sa vede daca si arbitrii au apreciat. Izbasa are a doua nota din calificari pana acum. Hai Romania!

► Italianul Occhiuzzi, cel care l-a invins pe Dumitrescu, a pierdut finala! Dupa ce a trecut de roman cu tot felul de trucuri si trageri de timp, se pare ca ii trebuia mult mai mult pentru a castiga medalia de aur. Maghiarul Szilagyi l-a batut in finala cu 15-8.

► Nationala de polo a Romaniei a debutat cu victorie la Jocurile Olimpice de la Londra, chiar in fata echipei gazda, Marea Britanie, scor 13-4 (2-1, 4-0, 3-2, 4-1).

Tricolorii antrenati de Kovacs Istvan vor avea luni zi de pauza, iar marti se vor duela cu echipa SUA, de la ora 21.40. Programul complet al etapei a doua, de marti, este urmatorul: Ungaria-Muntenegru (ora 12.00), Croatia-Spania (13.20), Australia-Kazakhstan (16.10), Grecia-Italia (20.20), SUA-Romania (21.40). (Mediafax)

► Rares Dumitrescu a inceput timorat meciul iar Kovalev a preluat rapid avantajul, 3-0. Punctul urmator a fost dat tot rusului insa Rares a cerut proba video si a avut dreptate. Apoi insa, totul a luat-o intr-o directie proasta iar Kovalev s-a distantat la 8-3!
Kovalev a castigat urmatoarele 2 puncte insa Dumitrescu si-a revenit si a castigat urmatoarele 4!
Rares a fost invins pana la urma cu 10-15!

Pana la meciul cu Nikolai Kovalev, Dumitrescu trecuse de Dmitri Boyko, Aliaksandr Buikevich si Daryl Homer, fiind invins in semifinale de italianul Diego Ochiuzzo.
Rares Dumitrescu, in vârsta de 28 de ani, a castigat in cariera medalia de argint in proba individuala la Campionatele Mondiale din 2009 si medalia de bronz in aceeasi proba la europenele din 2005. De asemenea, el mai este campion mondial pe echipe in 2009, campion european pe echipe in 2006 si vicecampion european pe echipe in 2009.

► Rares Dumitrescu a fost invins de italianul Occhiuzzi in semifinale la sabie cu scorul de 15 - 11.  Rares va juca in finala mica pentru medalia de bronz!

Pentru medalia de bronz, Dumitrescu va trebui sa lupte cu rusul Nikolai Kovalev.

► Jucatoarea de tenis de masa Daniela Dodean a fost invinsa, duminica, de jucatoarea chineza Ding Ning, principala favorita a turneului olimpic de simplu feminin, informeaza site-ul oficial al competitiei.

Dodean a cedat partida cu scorul de 0-4 (4-11, 3-11, 9-11, 6-11).

In concursul de simplu, Romania mai este reprezentata de Elisabeta Samara, care va juca tot duminica, de la ora 23.00, impotriva jucatoarei Yana Tie din Hong Kong, a saptea favorita a competitiei.

► Partidele de dublu din cadrul turneului olimpic de tenis au fost reprogramate pentru luni din cauza conditiilor meteo, au anuntat, duminica organizatorii.

Programul turneului de tenis a suferit modificari din cauza ploilor si furtunilor care au avut loc la Wimbledon.

Terenul central, singurul cu acoperis retractabil, a fost acoperit, prioritate avand tablourile de simplu de la feminin si masculin.

La dublu ar fi trebuit sa evolueze astazi perechea Horia Tecau/Adrian Ungur si cuplul Simona Halep/Sorana Cirstea.

Pe de alta parte, la simplu, partida Simonei Halep cu sportiva Iaroslava svedova (Kazahstan) a fost suspendata. Halep cedase primul set, scor 4-6.

in schimb, meciul Irinei Begu cu Victoria Azarenka, numarul 1 WTA, si principala favorita a turneului olimpic, a fost amanat.

► Iata si o poza superba cu o fana aflata la Jocurile Olimpice :)

Citeste aici un interviu cu Alina Dumitru, medaliata cu argint la JO

►Rares Dumitrescu l-a invins pe americanul Daryl Homer si s-a calificat in semifinale!!! Azi poate obtine o MEDALIE pentru Romania!!! Urmatorul meci e la ora 20.50!

Dumitrescu a trecut in sferturi de sportivul american Daryl Homer, scor 15-13. Americanul il eliminase in turul doi pe Tiberiu Dolniceanu.
In semifinale, Dumitrescu va evolua impotriva italianului Diego Occhiuzzi, care a trecut de americanul Timothy Morehouse, scor 15-9.

► Adversara Alinei Dumitru de ieri, mongoleza Urantsetseg a oferit imaginea zilei de sambata la Jocurile Olimpice. :)


► Lucia Mihalache a ratat calificarea in finala probei de talere din cadrul concursului de tir de la Jocurile Olimpice de la Londra.

Mihalache, care dupa primul tur este in fruntea clasamentului, s-a clasat in calificari pe locul 12, incheind competitia cu 65 de talere impuscate din 75 posibile.

Primele sase sportive s-au calificat in finala.
 



► Rares Dumitrescu l-a invins pe Aliaksandr Buikevich (Belarus) si se va lupta pentru o medalie, AZI, la spada!

► Sabrerul Tiberiu Dolniceanu a fost eliminat in turul doi al probei de sabie din cadrul concursului de scrima.

Dolniceanu a fost invins de sportivul american Daryl Homer, scor 15-11.

Zalomir a fost eliminat de Bongil Gu.


Camelia Potec a ratat calificarea in finala probei de 400 metri liber, din cadrul concursului de natatie.

Camelia Potec a luat startul in seria a treia, incheind pe locul 6, cu timpul de 4:11.43 minute.

In calificari s-au aflat la start 35 de sportive impartite in cinci serii.

Camelia Potec va lua startul si in proba de 200 si 800 de metri liber.
 


Echipajul feminin de 8 plus 1 al Romaniei a ratat calificarea directa in finala probei, urmand sa participe la recalificari.

Sportivele Cristina Grigoras, Nicoleta Albu, Eniko Mironcic, Camelia Lupascu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Irina Dorneanu si Talida Gidoiu au luat startul pe culoarul doi, in seria a doua, alaturi de echipajele Olandei si Canadei. La 500 de metri, Romania se afla pe locul 3, la 1000 de metri pe locul 2, la 1500 de metri pe aceeasi pozitie, pe care a si incheiat, in 6:16.61 minute.


Pana la noi rezultate de la romani, va lasam sa va uitati la un clip genial cu Usain Bolt. Jamaicanul joaca fotbal inainte de participarea la Jocurile Olimpice, cu toate ca are interzis din partea antrenorilor sai. "Trebuie sa-ti traiesti viata la maxim!", e indemnul lui Bolt.

 


Rares Dumitrescu s-a calificat in optimile probei de sabie din cadrul concursului de scrima de la Jocurile Olimpice de la Londra.

Dumitrescu a trecut in turul doi de sportivul ucrainean Dmitri Boyko, scor 15-12. Tot astazi, pentru accederea in optimi vor mai lupta Florin Zalomir si Tiberiu Dolniceanu.
 



► Campioana europeana la judo, Andreea Chitu, a pierdut meciul din turul doi al categoriei 52 de kilograme, in ultima secunda.

In turul secund, Andreea s-a luptat cu belgianca Ilse Heylen, o sportiva in varsta de 35 de ani. Meciul a fost echilibrat, chiar tensionat si dur, fara prea multe momente defensive, dar dupa 3 minute, tabela arata tot 0-0.

Timpul a trecut rapid, 25 de secunde ramase, 10, meciul incheindu-se nedecis, astfel ca s-a trecut la Golden Score, pentru inca trei minute. Echilibrul s-a mentinut pana in ultima secunda, cand belgianca a punctat decisiv, 0-10, profitand de relaxarea Andreei Chitu, care s-a recunoscut invinsa.

 


► Sabrerul Florin Zalomir s-a calificat in turul doi al probei de sabie din cadrul concursului de scrima de la Jocurile Olimpice de la Londra.

Zalomir l-a invins in prima runda de iranianul Abedini Mojtaba, scor 15-7.

In turul doi, Zalomir il va intalni pe sud-coreeanul Bongil Gu, care a avut bye in runda inaugurala.

 


Dan Fasie a fost invins prin ippon in turul doi al categoriei 66 de kilograme.

Dan Fasie a intrat direct in turul doi din grupa C, avand un adversar care a luptat din primul tur, francezul David Larose. Fasie a fost invins fara drept de apel, prin ippon, scor 100-0.


Elisabeta Samara s-a calificat in turul trei al probei de simplu din cadrul concursului olimpic de tenis de masa.

Samara s-a impus cu scorul de 4-1 (7-11, 11-7, 13-11, 11-6, 11-8) in fata sportivei egiptene Dina Meshref.

In turul trei, Samara o va intalni, tot astazi, de la ora 23.00, pe jucatoarea Yana Tie din Hong Kong, a saptea favorita a competitiei.

 


Judoka Andreea Chitu s-a calificat in turul secund al categoriei 52 de kilograme.

Campioana europeana Andreea Chitu (24 de ani) a debutat in primul tur al grupei B, in disputa cu Soraya Haddad (Algeria), pe care a invins-o fara probleme.Cu 3.35 minute inaintea finalului, Andreea Chitu a castigat lupta, prin penalizarea adversarei, 100-0, care a calcat in afara suprafetei oficiale. In turul secund, sportiva antrenata de Florin Bercean se va duela cu Ilse Heylen (Belgia).

Andreea Chitu este a doua sportiva din lotul de judo care intra in competitie, dupa Alina Dumitru, la categoria 48 de kilograme, care a devenit sambata vicecampioana olimpica.
 



Englezii sunt jenati de miile de scaune goale de la intrecerile din prima zi de la Jocurile Olimpice. Urmeaza o ancheta. Detalii AICI


Tabloidele britanice au aflat cine este pustoiaca ce a furat inimile a sute de milioane de oameni in timpul ceremoniei. Numele ei e Jasmine Breinburg si e studenta la arte.

Regina aruncata de James Bond din elicopter la ceremonia de deschidere e de fapt un barbat. Numele lui e Gary Connery si e cascador de profesie. Potrivit Daily Mail, regina a fost usor de convins sa accepte aparitia in regia lui Danny Boyle, in care era escortata de James Bond de la palat pana pe stadion. "A ras cand a aflat ce se va intampla in filmare, a fost usor de convins si am lucrat extrem de usor cu ea", a povestit regizorul.


Romania a obtinut prima medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, lucru pe care l-au mai reusit doar alte 17 tari! Alina Dumitru a castigat medalia de argint la judo - daca ar fi castigat in finala, Romania ar fi fost chiar pe locul 6! Dintre tarile vecine, doar Ungaria a mai reusit sa castige o medalie de bronz, la fel si Serbia.

Clasamentul pe medalii de la JO, dupa prima zi:
1. China 4 (aur) 0 (argint) 2 (bronz) 6 (total)
2. Italia 2 2 1 5
3. SUA 1 2 2 5
4 . Brazilia 1 1 1 3
4. Coreea de Sud 1 1 1 3
6. Australia 1 0 0 1
6. Kazahstan 1 0 0 1
6. Rusia 1 0 0 1
9. Japonia 0 2 1 3
10. Columbia 0 1 0 1
10. Olanda 0 1 0 1
10. Polonia 0 1 0 1
10. Romania 0 1 0 1
14. Belgia 0 0 1 1
14. Ungaria 0 0 1 1
14. Norvegia 0 0 1 1
14. Coreea de Nord 0 0 1 1
14. Serbia 0 0 1 1
14. Uzbekistan 0 0 1 1.

► Programul sportivilor romani care vor concura, duminica, in a doua zi la Jocurile Olimpice de la Londra:
Ora 11.00
Tenis de masa (ExCeL - North Arena 1) - simplu feminin - turul 2 + turul 3 (ora 20.00): Daniela Dodean, Elisabeta Samara
Tir sportiv (The Royal Artillery Barracks): skeet - (feminin), calificari - finala (ora 16.00): Lucia Liliana Mihalache
Ora 11.30
Judo (ExCeL - North Arena 2) - calificari - semifinale (ora 16.00) - finala (ora 18.00): Andreea Chitu (52 kg), Dan Gheorghe Fasie (66 kg)
Ora 12.30
Scrima (ExCeL - South Arena 1) - sabie individual (masculin), calificari - semifinale (ora 20.00) - finala (ora 21.10): Tiberiu Dolniceanu, Rares Dumitrescu, Gelu Zalomir
Ora 13.30
Canotaj (Eton Dorney) - calificari 8+1(feminin): Cristina Grigoras, Eniko Mironcic, Camelia Lupascu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina Dorneanu, Viorica Susanu (componenta echipajului poate suferi modificari)
Ora 14.10
Inot (Olympic Park - Aquatics Centre) - 400 m liber (feminin), calificari - finala (ora 22.13): Camelia Potec
Ora 22.00
Gimnastica (North Greenwich Arena - O2) - calificari echipe (feminin): Catalina Ponor, Sandra Izbasa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache - concureaza patru, puncteaza trei.
Ora 20.20
Polo (Olympic Park - Water Polo Arena) - Grupa B: Romania - Marea Britanie.

Sursa foto: Getty Images

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!