VIDEO Thomas Tuchel "a luat foc" după ce arbitrul și-a cerut scuze pentru golul anulat din prelungiri

Thomas Tuchel Bayern Munchen Real Madrid Liga Campionilor Thomas Tuchel, antrenor Bayern / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Mai 2024, 14:16
Data actualizarii: Joi 09 Mai 2024, 14:40

Real Madrid s-a calificat în finala UEFA Champions League după ce a învins-o pe Bayern în retur, scor 2-1. A fost un meci pur și simplu nebun.

"Galacticii" au revenit pe final de la 0-1 și s-au impus grație golurilor marcate de Joselu în minutele 80 și 90+1. Fundașul lui Bayern, Matthijs de Ligt, a reușit să trimită mingea în plasă în minutul 90+13, dar golul a fost anulat. Asta pentru că arbitrul apucase să fluiere înainte ca apărătorul să șuteze, după ce asistentul a semnalizat un ofsaid. Jucătorii lui Real Madrid nu au mai încercat să blocheze mingea după ce au auzit fluierul.

Tuchel "a luat foc" după meci

La flash-interviu, Matthijs de Ligt a dezvăluit ce i-a spus arbitrul asistent la finalul jocului: "Arbitrul de linie mi-a spus: îmi pare rău, am greșit. A fost o rușine".

Antrenorul lui Bayern Munchen, Thomas Tuchel, "a luat foc" la conferința de presă. Acesta spune că în astfel de meciuri nu există loc pentru scuze. El este de părere că arbitrajul ar trebui să fie perfect în semifinalele UEFA Champions League.

"Este o semifinală din UEFA Champions League, nu este momentul bun pentru scuze. Chiar nu. Nu e momentul potrivit în care să vedem încălcări grave ale regulamentului, iar apoi niște scuze.

Toți avem limitele noastre, cu toții suferim în astfel de meciuri, nimeni nu are voie să greșească. La fel trebuie să fie și în cazul arbitrilor de top. Când nu reușești să te ridici la nivelul competiției, scuzele nu ajută deloc. Chiar dacă noi suntem fair-play și trebuie să acceptăm scuzele", a spus Thomas Tuchel, după ce a auzit declarația lui Matthijs de Ligt.

 

Ce spun experții

La finalul jocului, expertul cotidianului Marca în probleme de arbitraj, Pavel Fernandez, a comentat faza cu pricina. În opinia sa, arbitrul Szymon Marciniak ar fi trebuit să fluiere la finalul acțiunii.

”Gol anulat incorect pentru Bayern Munchen la ultima fază a jocului. De Ligt este în ofsaid, dar nu participă la fază. Mingea ajunge la Mazraoui, care joacă în spate.

Muller ajunge la balon și joacă pentru De Ligt care este în poziție regulamentară. Marciniak a fluierat prea devreme, iar VAR-ul nu a putut interveni”, a spus expertul spaniol.

Borussia Dortmund - Real Madrid, în finala UCL

În urma acestui rezultat a fost stabilit afișul finalei UEFA Champions League de la Londra. Borussia Dortmund va da piept cu Real Madrid, pe 1 iunie.

Marele meci va începe la ora 22:00, ora României. Finala UCL va putea fi urmărită în format LIVE BLOG pe site-ul www.sport.ro.

Borussia Dortmund se întoarce la Londra după 11 ani. În 2013, tot pe Wembley, Borussia a înfruntat-o pe Bayern Munchen în finala UEFA Champions League. Bavarezii s-au impus la limită, scor 2-1. Arjen Robben a înscris golul victoriei în minutul 89. Doi actuali jucători ai Borussiei au făcut parte din generația respectivă: Mats Hummels și Marco Reus. Pentru amândoi va fi ultimul meci în tricoul galben, întrucât le expiră contractele la finalul sezonului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!