Mai are nevoie de câteva luni pentru a depune actele pentru naturalizare
Deși avea în plan retragerea din activitate, după terminarea contractului cu River Plate Montevideo, echipă retrogradată din Liga AUF Uruguaya, Jonathan Rodriguez ar fi tentat să se întoarcă în România, pentru a mai juca încă un sezon, la o echipă din Liga 2.
Jurnalistul Emanuel Roșu scrie că "fostul mijlocaș de la Sepsi, Dinamo, CFR Cluj şi FC Botoşani se antrenează cu Cetatea Suceava. Intenționează să mai joace pentru a îndeplini în câteva luni condițiile de obținere a cetățeniei române".
Pentru a obține cetățenia română prin naturalizare, legea nu condiționează solicitarea de un număr minim de ani lucrați, ci de o perioadă de domiciliu legal și continuu pe teritoriul României. Această perioadă de bază este de 8 ani, dar poate fi redusă în anumite condiții. Cumulat, mijlocașul argentinian a locuit și lucrat aproape 8 ani în țara noastră, între 2017 și 2025.
A cucerit toate cele trei trofee din fotbalul românesc
Jonathan Rodriguez (36 de ani) este născut la San Nicolas de los Arroyos (provincia Buenos Aires) și a evoluat la echipele San Martin de Burzaco (2008-2009), Defensores de Belgrano (2011-2014), C.A.I. (2014-2015), Deportivo Madryn (2015-2016), Club Agropecuario (2016-2017), FC Botoșani (2017-2021), CFR Cluj (2021), FC Dinamo (2022), Sepsi OSK (2022-2024), Concordia Chiajna (2024-2025) și River Plate Montevideo (2025).
În palmaresul său se găsesc Liga 1 (2021-2022), Cupa României (2022-2023), Supercupa României (2022, 2023) și selectarea în Liga I - Echipa Sezonului (2019-2020). Poate juca ca mijlocaș central, închizător și mijlocaș ofensiv.
Va fi coleg cu Golofca, Fulop și Mahrez
În această vară, Suceava ia mai adus pe Cătălin Golofca (Șoimii Gura Humorului), Lorand Fulop (Șoimii Gura Humorului), Aleksandru Longher (Șoimii Gura Humorului), Mahadi Kayondo Mahrez (Dumlupinar TSK), Gabriel David (FC Botoșani), Stejărel Vișinar (Gloria Bistrița), Matei Manolache (Gloria Bistrița), Alin Burdeț (Gloria Bistrița) și Vlăduț Cimbru (FC Bacău).
De asemenea, s-a despărțit de Răzvan Gorovei (CSM Vaslui), Juan Păstrașcu, Marian Drăghiceanu, Marius Codreanu, Andrei Buceac, Șerban Nițu, Alexandru Micu, Antonio Vlad, Radu Ungurianu, David Feșteu (Poli Iași / împrumut expirat) și Păunel Apetrei (LPS Suceava / împrumut expirat).










