Universitatea Craiova - FC Botoșani 1-0 | Mihai Teja nu-și dorește ca Boli să plece: „E un jucător foarte bun”

Universitatea Craiova - FC Botoșani Mihai Teja Superliga Superliga EXCLUSIV | Mihai Teja, OUT de la FC Voluntari! Cine este favorit sa ii ia locul! Nume SURPRIZA pe lista sefilor
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 August 2022, 23:45
Data actualizarii: Luni 29 August 2022, 23:42

Universitatea Craiova și FC Botoșani s-au duelat în etapa a șaptea a Superligii. 

Craiova a încercat tot meciul să deblocheze tabela și au reușit abia pe final, când Alexandru Crețu a înscris din afara careului un supergol la firul ierbii și a securizat cele trei puncte pentru formația din Bănie.

FC Botoșani a fost aproape să-și atingă scopul: de pleca cu un punct de pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, însă elevii lui Mirel Rădoi i-au dat planurile peste cap. 

Mihai Teja, antrenorul botoșănenilor, a vorbit la finalul meciului despre evoluția echipei sale și a oferit câteva detalii spre Kevin Boli, fundașul care este dorit de Gigi Becali la FCSB.

Teja: „Eu cred că rămâne”

„E frustrant, dar până la urmă asta e viața. Așa e în fotbal. Odată am câștigat noi, de data asta s-a întâmplat să pierdem în prelungiri. Capul sus, ne așteaptă un meci greu cu FC Argeș. Trebuie să ne revenim foarte repede.

Când joci cu echipe ca Universitatea Craiova, FCSB, CFR, trebuie să ții mai mult de minge. Trebuia să facem asta ca în prima repriză. Nu am reușit, pentru că au pus și ei mai multă repriză. Trebuia să avem mai multă posesie, să încercăm să avem mai multe atacuri poziționale. Aici am pierdut puțin.

A fost efort, vă dați seama. Până la urmă, a fost un meci bun, intens. Am jucat cu o echipă foarte bună. Au jucat în Conference League și au făcut-o foarte bine. Eu vreau să-mi felicit băieții, pentru că au alergat. Atât s-a putut astăzi, mai aveam câteva secunde și plecam cu un punct. Voiam trei puncte, dar așa a fost să fie.

Nu știu dacă a reușit Craiova să închidă spațiile foarte bine. Eu cred că am încercat, am avut posesia. Într-adevăr, nu am reușit neapărat în poziția de a finaliza, dar a fost un meci intens. Până la urmă, au câștigat ei. Asta e viața.

Ca în viață, tot timpul apare un eșec, o înfrângere. Trebuie să te ridici, să mergi mai departe, să fii încrezător. Să continuăm cu tot ce le cer la antrenamente. Nu avem timp să ne plângem. Asta e viața, mai apar și astfel de lucruri. Învățăm din asta. Sunt lucruri de îmbunătățit tot timpul.

Boli este un jucător foarte bun. Ați văzut și astăzi, e un jucător cu experiență. Ne-ar ajuta foarte mult (n.r. să nu plece), de asta l-am și luat. A făcut performanță și în România, a jucat și în străinătate. Dacă l-am pierde... E un jucător bun, dar eu cred că rămâne.”, au fost cuvintele lui Mihai Teja, după meci.

Universitatea Craiova - FC Botoșani 1-0

Craiova culege cele trei puncte de la Severin, dar va trebui să se gândească deja la următoarea partidă. Oltenii vor face deplasarea la Sibiu pentru a se duela cu FC Hermannstadt joi, 1 august, de la ora 21:00.

De cealaltă parte, FC Botoșani, se va duela cu FC Argeș în etapa a opta tot joi, de la ora 18:00. Formația lui Teja se află, la finalul etapei a șaptea, pe locul patru, iar băieții lui Mirel Rădoi au urcat până pe cinci. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!