VIDEO Marius Ștefănescu, primul interviu după transferul la „U” Cluj. Mesajul transmis suporterilor

Marius Ștefănescu, primul interviu după transferul la „U” Cluj. Mesajul transmis suporterilor Superliga

Marius Ștefănescu (26 de ani) a început oficial aventura la Universitatea Cluj. 

Transferat în această vară după experiența din Turcia, extrema a oferit primul interviu din postura de jucător al „Șepcilor Roșii”, direct din cantonamentul echipei din Austria.

Fostul fotbalist al celor de la Sepsi, FCSB și Konyaspor spune că perioada de pregătire îl ajută să se acomodeze cu noii colegi și să recupereze din punct de vedere fizic.

„E un cantonament foarte bun, decurge bine. Am început să mă acomodez și eu cu băieții și e normal ca în cantonament să fie antrenamente mai tari. E clar că mai am de îmbunătățit aspecte pe partea fizică, dar în primul rând mă bucur că am prins acest cantonament, pentru a mă regla, cumva, în zona aceasta”, a declarat Ștefănescu.

Marius Ștefănescu, mesaj pentru suporteri

Fotbalistul a explicat și de ce a ales Universitatea Cluj. Se pare că interesul clubului există de mai mult timp: „M-am uitat la ei, iar de ceva ani au făcut performanțe. Știu că și anul trecut m-au dorit. A contat și faptul că am lucrat cu mister Bergodi în trecut, dar cel mai mult m-au convins performanțele din ultimii ani și faptul că vom juca din nou în cupele europene.”

Ștefănescu a avut și un mesaj pentru suporterii clujeni înaintea debutului oficial pe teren propriu, în returul cu Dinamo Kiev, din preliminariile cupelor europene: „Îi așteptăm în număr cât mai mare și sunt sigur că la final ne vom bucura împreună.”

Marius Ștefănescu a fost format la Viitorul Cluj, înainte de a fi transferat de Sepsi în 2018. După șase sezoane petrecute la formația covăsneană, FCSB a plătit 1,3 milioane de euro pentru transferul său, însă aventura în tricoul roș-albastru a durat doar un an. În sezonul trecut, la Konyaspor, extrema a disputat 16 meciuri, reușind două goluri și o pasă decisivă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!