Dennis Politic a ajuns pe cai mari la FCSB în mercato de vară din 2025. Gigi Becali avea încredere mare în calitățile atacantului, astfel că a plătit peste un milion de euro pe transfer. În această mutare a fost inclusiv și Alex Musi, care a fost cedat definitiv la rivala Dinamo.
Laurențiu Reghecampf a luat decizia în cazul lui Dennis Politic
Deși a marcat încă de la debut, în Supercupa cu CFR Cluj, Dennis Politic a intrat, ușor, ușor, în dizgrațiile patronului. Mai mult decât atât, atacantul a fost cedat, sub formă de împrumut, la Hermannstadt în stagiunea precedentă.
Cum banca tehnică a cunoscut o schimbare, fanii se întreabă ce se va întâmpla cu jucătorul venit de la Dinamo. În conferința premergătoare meciului cu FC Voluntari, Laurențiu Reghecampf a transmis că are încredere în calitățile lui Politic, însă depinde doar de el, în antrenamente, ca să joace.
„Eu nu am făcut absolut nimic, am văzut un jucător, Dennis Politic, la antrenament, un băiat foarte deștept, care vrea să joace fotbal. Totul este în mâna lui, are șansa să se antreneze zi de zi, să joace, să intre cât mai bine. Sper să fie bine, el se antrena separat când am venit aici, era încă în refacere.
Mă bucur că avem deja două-trei săptămâni de muncă și nu acuză nicio accidentare. Are calități foarte mari, ne-ar putea ajuta dacă este apt și sper să o facă de la meciul de mâine seară”, a spus Laurențiu Reghecampf la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari.








