Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia

Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia Stiri

Uniunea Europeană pregătește un pachet de sancțiuni care vizează direct organizatorii de competiții și federațiile care permit participarea sportivilor ruși.

Mai multe federații internaționale au urmat recomandările Comitetului Internațional Olimpic (CIO) și au reprimit atleții din Rusia — fie sub statut neutru, fie fără steag și imn — însă când decizia UE va intra în vigoare accesul acestora la turneele din Europa va fi extrem de dificil.

Până pe 15 octombrie, cazurile în care sportivilor ruși li s-a refuzat participarea au fost izolate. Între timp, mai multe state europene au blocat prezența acestora prin neacordarea vizelor de intrare, măsură pe care autoritățile naționale o pot aplica fără a oferi explicații oficiale. În cazul gimnastelor din Rusia, refuzul vizelor pentru Campionatul Mondial a fost motivat prin faptul că prezența lor ar reprezenta un risc pentru relațiile internaționale, în urma sesizării făcute de un alt stat către o țară membră a Uniunii Europene. În paralel, Polonia și țările baltice au interzis prin lege eliberarea oricărui tip de viză pentru cetățenii ruși.

Sancțiuni financiare pentru federații și blocarea drepturilor TV

Potrivit Politico, la nivel european se discută acum introducerea unor sancțiuni secundare, după modelul celor politice și economice. Astfel, măsurile nu îi vor viza direct pe sportivi, ci pe organizatorii și forurile care le permit accesul la competiții.

„Dacă, ipotetic, Elveția a găzduit o etapă a Cupei Mondiale de schi fond, în care au evoluat Saveli Korosteliov și Daria Nepriaeva (iar acum nu doar ei), atunci țara se expune automat unei pedepse. (...) Cu alte cuvinte, în cazul Elveției și al schiului fond, va avea de suferit în primul rând FIS, iar în al doilea rând federația națională elvețiană de schi”, a explicat jurnalistul rus Aleksandr Șulghin, pentru Sport.ru.

Pachetul de sancțiuni aflat în discuție prevede trei direcții principale:

  • Reducerea finanțării pentru federațiile internaționale și naționale care acceptă sportivi ruși la start.
  • Sancționarea vânzării drepturilor de televizare către Rusia pentru competițiile europene, cu scopul de a bloca încasările către bugetul de stat rus. În acest context, transmisiunile sportive din Rusia s-ar putea muta pe platforma privată Okko.
  • Legiferarea refuzului de vize la nivel sportiv internațional.
  • Putin imago0866638820h

Poziția Moscovei și miza pieței asiatice

De partea cealaltă, oficialii și jurnaliștii de la Moscova susțin că aceste măsuri ar putea fi blocate în instanță, invocând încălcarea drepturilor omului și discriminarea pe criterii de naționalitate.

Mai mult, Mihail Degtiariov a transmis că se pregătește o decizie prin care țările care refuză acordarea vizelor sau interzic din proprie inițiativă simbolurile naționale să își piardă dreptul de a mai găzdui competiții internaționale.

Cei de la Sport.ru au mai notat că: „Rusia și Asia (cel puțin) sunt pregătite să plătească pentru transmisiuni sume care le depășesc cu mult pe cele de pe piața europeană. În această situație, organizatorii vor pleca mai degrabă din Europa decât din Rusia. (...) Cel mai probabil, aceasta este o măsură de presiune și nu se va ajunge la acțiuni reale”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!