Darius Olaru a fost transferat de Union Saint-Gilloise, Lukas Zima a semnat cu Petrolul, Pantea a fost împrumutat în Grecia, Maxim a plecat la Universitatea Craiova, Ionuț Cercel a fost împrumutat la Farul, iar lui Vlad Chiricheș, Mamadou Thiam, Daniel Graovac, David Kiki și lui Baba Alhassan nu le-au mai fost prelungite contractele.
Ilie Dumitrescu: ”60-70% transferurile lui Coman și Drăguș se pot face!”
În tot acest timp, Gigi Becali a vorbit despre niște transferuri spectaculoase, precum cel al lui Florinel Coman și al lui Denis Drăguș, însă, cel puțin până în momentul de față, lucrurile nu s-au mișcat la fosta campioană a României. Mai mult decât atât, roș-albaștrii sunt pe punctul de a-l pierde și pe Florin Tănase.
Mijlocașul nu a semnat încă prelungirea contractului, iar fotbalistul ar fi tentat să plece în China de unde a primit o ofertă greu de refuzat.
Ilie Dumitrescu crede însă că sunt șanse destul de mari ca atât Florinel Coman, cât și Denis Drăguș să ajungă la FCSB, iar, în privința lui Florin Tănase, fostul mare fotbalist are încredere că ”se va rezolva”.
”Eu zic 60-70% aceste transferuri (n.r. Florinel Coman și Denis Drăguș) se pot face. Cu Tănase se rezolvă! Probabil că el (n.r. Florin Tănase) vrea să dezvolte niște proiecte mai mari și Gigi l-a sfătuit să mai aștepte puțin”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.