EXCLUSIV | "Cortacero e strutul ala din desene pe care nu reusea coiotul sa-l prinda!" Inca un ATAC din partea DDB la adresa spaniolului

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 13 Ianuarie 2021, 11:38
Data actualizarii: Miercuri 13 Ianuarie 2021, 15:21

Situatia financiara de la Dinamo este ingrijoratoare. 

Singurii bani care au ajuns in conturile clubului in ultima perioada sunt cei ai suporterilor, membri DDB, care se implica pentru a salva echipa. Unul dintre reprezentantii DDB a vorbit la Pro X despre ceea ce se intampla in Stefan cel Mare. 

Alex Conovaru a declarat ca spaniolii sunt asteptati in Romania la finalul saptamanii viitoare, cand este programata o Adunare Generala. Acesta a comentat si modalitatea in care clubul poate scapa de Pablo Cortacero, comparandu-l pe spaniol cu un personaj din desenele animate. 

De asemenea, membrul DDB a spus ca nu stie cu ce jucatori va evolua Dinamo in meciul cu Chindia Targoviste, unii dintre ei gandindu-se serios sa plece de la echipa. 

"Cortacero n-a mai ajuns saptamana asta in Romania, cine stie ce s-a intamplat, zapada, vantul, ploaia i-au pus probleme... A gasit el un motiv. Era o adunare pe care tot el o convocase, in care trebuia discutat cum vor fi folositi banii promisi de el, dar asa cum ne asteptam, acest lucru nu s-a intamplat.

Participatia noastra mai mare s-a efectuat deja. DDB a acordat sectiei de fotbal de la Dinamo 800.000 de euro cu titlu de imprumut pana in ianuarie 2021, cu obligativitatea ca banii sa fie restituiti. Ar mai fi inca 200.000 de euro pe care DDB in are in cont. 

Suntem singurii care am adus bani in club, Cortacero nu a venit cu marirea de capital promisa. Treaba este asa serioasa cum este si Donald Duck in desenele animate cu Mickey Mouse. Stiti povestea aia, desenul animat frustrat cu strutul acela care nu era prins de coiot? Cortacero e strutul ala care face 'bip bip' si lumea alearga dupa el... O dam in gluma, dar e tragic! E dramatic ce se intampla. Noi am reusit sa platim salarii la echipa a doua, niste salarii oamenilor din club... Suntem singurii care facem ceva.

Acum, inaintea meciului cu Chindia, am vandut deja 20.000 de bilete pe Arena Nationala, s-au mai strans niste bani pentru jucatori. Nu stim cu cine vom mai juca, insa. Portarul a plecat, altii se gandesc sa plece, asteapta sa vada ce se intampla. Ei au avut toata bunavointa, au venit la reunire, li s-a promis de catre domnul Serdean ca el le semneaza delegarile... O situatie strans legata de mitomania domnului, nu stiu ce poate sa semneze, doar niste autografe la iesirea din club... E o nebuloasa ce se intampla la Dinamo. 

Dar atata timp cat oamenii se inscriu in continuare in DDB si cat vindem stadioane virtuale, se strang bani. Mai sunt si doua firme cu care vom incheia contracte de colaborare. Nu reusim sa asiguram un buget de playoff, poate nici macar de supravietuire, dar sunt convins ca atunci cand vor pleca spaniolii, vor veni alaturi de noi mai multi oameni. 

Pana la urma, daca nu vor putea sa dea banii, vor trebui sa cedeze actiunile, situatia asta nu poate continua la nesfarsit. Daca au semnat o marire de capital si nu pot face dovada platii, nici macar nu poti aduce niste bani, in momentul ala trebuie sa te retragi. Nu e vorba doar de moralitate, e vorba de lege. Daca la un moment dat, la o data scrisa in contract, nu vor reusi sa aduca banii, si vor trebuie sa cedeze actiunile.

Ei au vrut sa semneze un memorandum cu suporterii, cum ca daca nu aduc bani pana la 31 decembrie vor ceda actiunile catre DDB, dar a ramas doar la faza de promisiune. Pana la urma vor veni la Adunarea Generala si vom vedea ce se va intampla. Sper sa vina pana la urma, nu poate continua la nesfarsit sitautia asta. Noi incercam sa-i indepartam de la club prin parghii legale, avem o tinichea spaniola legata de coada. 

Membrii DDB este important sa ramana alaturi de noi, sa isi faca abonament, sa se inscrie, sa-si prelungeasca abonamentul si sa isi cumpere bilete la pretul de 5 lei. Doar asa putem salva aceasta jucarie a noastra cu care se joaca Cortacero de parca n-a avut jucarii cand era mic. Si-a batut joc de oameni, de conationalii lui, de fotbalistii romani, de suporteri, de oamenii din club, de o tara care l-a primit cu bratele deschise. Romanii sunt banuiti de obicei de astfel de manevre, dar iata ca sunt unii mai buni ca noi. 

Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca un roman s-ar fi dat potent financiar si s-ar fi dus sa cumpere o echipa din Spania, din liga a doua, a treia, nu conteaza. Nu am fi fost considerati hoti?", a declarat Alex Conovaru la Ora exacta in sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!