Alta solutie propusa pentru Liga 1: playout-ul sa fie oprit, nimeni nu retrogradeaza, promoveaza patru echipe

Dinamo coronavirus Cristi Munteanu Play-out Liga 1 teste pozitive Superliga "Protocol in functie de INTERESE!" Balanescu iese la ATAC si acuza rivalii din Liga 1! Cand vor fi RETESTATI dinamovistii
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Iulie 2020, 14:05
Data actualizarii: Marti 28 Iulie 2020, 14:54

Din ce in ce mai multi oameni de fotbal cer anularea play-out-ului Ligii 1, dupa inmultirea cazurilor de coronavirus. 

Analistul sportiv Cristi Munteanu, fost jucator la Dinamo, Farul, FC National si Otelul si actualul manager general al galatenilor, crede ca play-out-ul Ligii 1 ar trebui oprit, dupa ce cazurile de coronavirus s-au inmultit, episodul culminand cu cei peste 20 de fotbalisti ai lui Dinamo depistati pozitiv. Acesta crede ca dinamovistiilor li s-ar incalca dreptul sportiv, daca ar trebui sa joace urmatoarele meciuri doar cu juniori. Solutia propusa de fostul portar prevede terminarea play-off-ului, pentru transmiterea catre UEFA a echipelor calificate in cupele europene, sistarea play-out-ului, nicio echipa sa nu retrogradeze si alte patru sa promoveze din Liga 2. 

“Mi-a ramas asa o senzatie… Parca toata lumea are ceva cu echipa asta. E si un ghinion teribil pentru Dinamo, pentru ca toate li se intampla numai lor, dar nu s-a judecat cu aceeasi unitate de masura pentru toata lumea, in privinta problemelor de sanatate. Aici nu mai vorbesc de ce s-a intamplat la comisii in Cupa Romaniei, unde a fost o problema regulamentara simpla. Au pierdut clar meciurile cu FCSB, asta a fost. Dar vorbesc doar de testele de coronavirus. Nu a inceput bine sezonul, ca l-au gasit pe magaziner si au izolat echipa pentru aproape doua saptamani. Mai tarziu am vazut ca saracul om nu avea nimic si l-au tinut aiurea prin spitale, se mai si imbolnavea de altele pe acolo. Cu alte echipe nu s-a intamplat lucrul asta. 

A fost un an prost pentru Dinamo, din toate punctele de vedere. Atata ghinion pe o echipa, eu nu am vazut. Nu conteaza ca am fost la Dinamo, asa spuneam despre oricine se afla in situatia lor. Nu e normal sa retrogradeze o echipa care nu poate sa isi apere in mod corect sansele. Asta nu e de reprosat doar jucatorilor, ca am vazut ca toata lumea spune ca nu au fost ei profesionisti. Pleci la antrenament si pui mana pe scara de la bloc, iar pe balustrada a lasat unul inainte coronavirus. Doctorii si asistentele din spitale, tot neprofesionsiti au fost, daca s-au imbolnavit pe capete? E o boala cu grad mare de infectiozitate si se ia usor, se stia ce riscuri existau, daca se relua sezonul.

In momentul de fata, trebuie sa se intrerupa play-out-ul, sa nu retrogradeze nimeni si sa promoveze 4 echipe. E pandemie si nu ar zice nimeni nimic, se pot intoarce si cluburi importante in Liga 1, precum UTA, Rapid, Petrolul sau Arges, care au suporteri multi si stadioane bune. Avem o tara mare, trebuie sa facem un campionat cu 18 echipe. Pe urma, ca fac sezon regulat sau tot play-off si play-out, asta e treaba tehnica. Poate ca e un pic mai greu cu banii, ca se diminueaza valoarea drepturilor tv, dar vor fi mai multe meciuri tari si se castiga la capitolul arie de selectie. 

Meciurile din play-out s-au jucat doar pentru ca au fost presiunile televiziunilor, alt motiv nu exista. Se stia la ce se ajunge, pentru ca stim cu totii care sunt limitele sistemului sanitar de la noi. Uitati-va la Dinamo! Nu are in mod fizic cum sa-si  apere corect sansele. Nu are cum! Fara tot lotul, fara jumatate sau fara un sfert, nu e respectata competitia. Cand se bagau juniorii la alte meciuri, se spunea ca e blat. Ia, sa bage FCSB o echipa de juniori la meciul cu CFR Cluj, sa vedeti ce scandal iese! Cred ca play-out-ul trebuie sa se opreasca, iar play-off-ul sa continue, pentru ca trebuie trimis clasamentul la UEFA”, a declarat “Babicu” pentru Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!