Formația italiană este foarte aproape de un nou transfer, iar mutarea ar urma să fie oficializată în următoarele ore.
Potrivit jurnalistului italian Nicolo Schira, tânărul Franz-Ethan Meichtry va efectua vizita medicală marți, după care va semna un contract valabil până în vara anului 2030.
Dan Șucu a bătut palma cu Franz-Ethan Meichtry
În vârstă de 20 de ani, Meichtry vine după un sezon excelent în tricoul lui FC Thun, pentru care a disputat 36 de meciuri, a marcat opt goluri și a oferit trei pase decisive.
Formația mijlocașului cotat la 5 milioane de euro a produs surpriza și a cucerit titlul în Elveția, deși era abia revenită în prima ligă și avea unul dintre cele mai mici bugete din competiție. DETALII AICI
Thun a terminat sezonul cu 75 de puncte, cu cinci peste St. Gallen, iar titlul a fost asigurat matematic cu trei etape înainte de final.
De cealaltă parte, Genoa a încheiat sezonul pe locul 16 în Serie A, cu 41 de puncte și a evitat retrogradarea. Cremonese, Verona și Pisa sunt cele trei echipe care au părăsit Serie A la finalul sezonului.