Antrenorul care nu l-a mai vrut pe Chiricheș, concediat de Sassuolo

Alessio Dionisi antrenor sassuolo Daniel Boloca Sassuolo Vlad Chiriches Italia Alessio Dionisi (Sassuolo) / Foto - Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 27 Februarie 2024, 16:14
Data actualizarii: Marti 27 Februarie 2024, 16:34

Conducerea lui Sassuolo l-a concediat pe Alessio Dionisi (43 de ani), după ce echipa pierdut partida cu Empoli (2-3). 

Sassuolo stă foarte rău în clasament

Echipa din Emilia-Romagna a ajuns pe locul al 17 în clasamentul Serie A, cu 20 de puncte acumulate în 25 de etape jucate, și are mari emoții în privința retrogradării, fiind egalitate de puncte cu Verona și Cagliari, primele două echipe aflate sub linia care duce în Serie B. Clubul este finanțat de compania Mapei S.p.A, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din Italia și din Europa.  

Lista de posibili înlocuitori e lungă și îi cuprinde, printre alții, pe Igor Tudor, Paolo Zanetti, Paulo Sousa, Davide Ballardini, Marco Giampaolo, Paolo Bianco, Filippo Inzaghi și Gennaro Gattuso. Echipa va fi pregătită temporar de Emiliano Bigica, antrenorul echipei U19 și fost mijlocaș la Empoli, Bari, Fiorentina, Napoli, Salernitana și Novara. 

  • Vlad Chiricheș (Sassuolo) / Foto - Getty Images

Dionisi l-a înlocuit pe De Zerbi pe banca lui Sassuolo

Dionisi l-a înlocuit pe Roberto De Zerbi, după plecarea fostului jucător de la CFR Cluj la Brighton. La un an de la numire, acesta a cerut conducerii să renunțe la Vlad Chiricheș, care acuza o serie repetată de leziuni musculare, iar stoperul român a fost cedat definitiv la Cremonese. La începutul sezonului actual, Dionisi a cerut și a primit transferului lui Daniel Boloca.  

Fost fundaș central la Siena, Voghera, Varese, Tritium, Ivrea, Sambonifacese, Verbania și Olginatese, Alessio Dionisi a devenit antrenor în 2014. De atunci le-a antrenat pe Olginatese, Borgosesia, Fiorenzuola, Imolese, Venezia (2019-2020), Empoli (2020-2021) și Sassuolo (2021-2024). Are în palmares o promovare în Serie A cu Empoli și un premiu Serie A Coach of the Month (septembrie 2023). 

Foto - Getty Images

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!