FOTO PSG, mutare colosală pe Parc des Princes. Ce a spus Christophe Galtier despre noul jucător

PSG Christophe Galtier Paris Saint-Germain Renato Sanchez Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 August 2022, 15:36
Data actualizarii: Joi 04 August 2022, 15:45

Paris Saint-Germain a mai transferat un jucător în această perioadă de mercato.

Conducerea pariziană și-a consolidat compartimentul median. Lionel Messi, Kylian Mbappe și Neymar vor fi acompaniați de Renato Sanchez începând cu sezonul 2022/23.

Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano, expert în transferuri, a scris pe rețelele social media de mutarea portughezului de la LOSC Lille și l-a citat pe actualul antrenor al PSG-ului, Christophe Galtier.

„Voiam să semnăm un jucător de top precum Renato Sanchez, care este un mare talent și știe Ligue 1 foarte bine”, au fost cuvintele lui Galtier.

Renato va fi în cel mai scurt timp prezentat oficial drept noul jucător al PSG-ului. Italianul a mai scris pe Twitter că mijlocașul central a terminat vizita medicală și se află astăzi în Paris pentru a semna contractul. 

Renato Sanchez, la Lille

LOSC Lille l-a cumpărat în vara anului 2019 pe Renato Sanchez pentru 20 milioane de euro, moment în care cota sa pe piață nu depășea 18 milioane de euro. Acum, valoarea sa, conform site-urilor de specialitate, a atins 28 milioane.

Pentru formația din Ligue 1, portughezul a bifat 90 de apariții, a înscris șase goluri și a pasat decisiv în 10 situații. În cele aproape 5800 de minute disputate în tricoul grupării, Sanchez a primit un singur cartonaș roșu, survenit unui al doilea galben. A strâns, în total, 17 asemenea avertismente.

Cariera lui Renato Sanchez

Mijlocașul este produsul academiei Benficăi. În 2010 a făcut pasul la reprezentativa U15, ca în 2015 să treacă la echipa mare pe îndelete. Bayern Munchen l-a achiziționat un an mai târziu pentru 35 milioane de euro.

A fost împrumutat la Swansea, "bavarezii" au încercat să-l mai joace, dar nu a arătat grozav. La Lille s-a făcut cu adevărat remarcat, iar acum PSG l-a vrut pe lista sa începând cu noua stagiune din noua ediție de Ligue 1.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!