Fostul mare portar al Rapidului și al echipei naționale consideră că lupta pentru primul loc se dă între Gheorghe Hagi și Ilie Balaci, pe care îi vede deasupra tuturor celorlalți.
Rică Răducanu: „Între ei doi ar fi bătălia”
Invitat la podcastul „Un Podcast”, Rică Răducanu a fost întrebat direct cine este cel mai mare fotbalist din istoria României.
Fostul internațional nu a ezitat și l-a pus pe Gheorghe Hagi în frunte, însă a explicat că și Ilie Balaci merită același statut.
„Hagi a fost mare de tot. Cel mai mare fotbalist din istoria României? Da, el și cu Balaci. Ilie era iute cu mingea la picior. Între ei doi ar fi bătălia”, a declarat Rică Răducanu.
Universitatea Craiova, FC Olt Scornicești și FC Dinamo au fost echipele la care a evoluat Ilie Balaci în cei aproape 20 de ani de carieră. Ulterior, în cariera de antrenor, a stat pe banca tehnică la grupări precum Pandurii Târgu Jiu, FC Drobeta, Club Africain, Olympique Casablanca, Al-Shabab, Al-Nassr, Al-Hilal, Universitatea Craiova, Al-Ain, Al-Sadd, Shabab Al-Ahli, Al-Arabi, Kazma SC, Raja Casablanca, Al-Nahdah, Al-Hilal Omdurman sau Al-Suwaiq.
Dacă vorbim despre Hagi, „Regele” a evoluat la Farul, Luceafărul, Sportul Studențesc, Steaua București, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray. Ca manager, a pregătit naționala României, Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Viitorul / Farul Constanța.