VIDEO EXCLUSIV "Cred că nu este cazul". Cum a comentat un fost mare portar al României propunerea lui Pigliacelli de a juca pentru națională

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Martie 2022, 11:28
Data actualizarii: Miercuri 16 Martie 2022, 11:43

Mirko Pigliacelli, portarul italian de la Universitatea Craiova, a anunțat că a făcut deja pași concreți pentru obținerea cetățeniei române și așteaptă un semn de la selecționerul Edi Iordănescu.

Într-o intervenție telefonică la emisiunea "Ora Exactă în Sport", Helmuth Duckadam a comentat informația potrivit căreia Pigliacelli își dorește să joace la echipa națională, dar și despre situația la general a portarilor din România. 

"Sigur că își dorește să joace la echipa națională, ca orice jucător străin care și-a luat cetățenie. Dar eu cred că nu este cazul. Pigliacelli este un portar bun, își face treaba la Craiova.

Cred că a fost o greșeală. Vlad trebuia să fie pe bancă o etapă, două, îi trebuia încredere, e un portar de viitor. Cred că România stă bine la capitolul portari, îi avem pe Popa, Vlad, Târnovanu. Îmi place și de Hindrich de la CFR Cluj, e un portar foarte sigur. Să joci la o asemenea presiune și să o faci la fel de bine, este extraordinar. Sunt tineri, mai greșesc, dar trebuie să le dăm încredere în continuare. Doar așa portarii se maturizează", a declarat Helmuth Duckadam la PRO X

Ce a declarat Mirko Pigliacelli

"M-am gândit să am dublă cetățenie. Deja am vorbit pentru lucrul acesta și o vom face. Va veni cred în iunie (n.r - cetățenia). Sper, cu pașaportul, să am și o șansă la națională", a spus Pigliacelli, într-un interviu pentru site-ul clubului.

Pigliacelli a evoluat la naționalele de juniori ale Italiei, iar în 2013 juca chiar și într-un meci al reprezentativei U21, contra Slovaciei, scor 4-1.

De-a lungul carierei, Pigliacelli a fost legitimat la cluburi din Italia precum AS Roma, Sassuolo, Pescara, Frosinone, Trapani, Reggina sau Pro Vercelli.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!