Atacantul Cody Gakpo s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026 alături de naţionala Ţărilor de Jos, însă în plan personal a suferit o tragedie: el şi iubita sa şi-au pierdut fiul în timpul sarcinii, relatează AFP.

Cuplul a împărtăşit vestea tristă sâmbătă, pe reţelele de socializare.

Noa van der Bij, partenera jucătorului olandez, a scris un mesaj după pierderea fiului său care trebuia să se nască în octombrie. „Cu inima frântă vă anunţăm vestea sfâşietoare a decesului băieţelului nostru în timpul sarcinii. Vă mulţumim pentru tot sprijinul şi mesajele voastre de afecţiune”, a scris ea, alături de o fotografie în care cuplul ţine în braţe bebeluşul. „Elijah Raphael Gakpo. Iubit pentru totdeauna. În inimile noastre pentru totdeauna”, a mai scris ea pe Instagram.

Cuplul, împreună din 2020, are un copil din 2024, informează news.ro.