Nemții au dat verdictul! Cum a fost descris Ianis Stoica în presa din Germania, după interesul din Bundesliga

Nemții au dat verdictul! Cum a fost descris Ianis Stoica în presa din Germania, după interesul din Bundesliga Fotbal extern

Jurnaliștii nemți i-au acordat un amplu material lui Ianis Stoica.

Ianis Stoica este, fără doar și poate, unul dintre cei mai în formă fotbaliști români. În primele 8 etape din campionatul Portugaliei, atacantul a reușit să marcheze patru goluri și a contribuit totodată și cu două pase decisive. În ciuda numerelor foarte bune, Gică Hagi a decis să nu îl convoace pe jucătorul de la Estrela Amadora.

Cum a fost descris Ianis Stoica în presa din Germania, după interesul din Bundesliga

În condițiile în care forma sa este de invidiat, în presa internațională s-a scris mult despre un posibil transfer. Printre echipele menționate s-a aflat și Koln, formație cu tradiție în Bundesliga.

Cota lui Ianis Stoica a ajuns la 4 milioane de euro, astfel că mutarea va fi costisitoare. Totuși, cei de la Geissblog au expus că în grupul acționarilor de la Estrela Amadora se numără și Thomas Muller și Mats Hummels, iar transferul ar fi intermediat mai ușor.

Sursa amintită mai sus a menționat că Koln nu mai are buget de transferuri, iar Ianis Stoica ar ajunge la echipă într-un singur context: un alt fotbalist să fie vândut.

  • Ianis stoica

„1. FC Köln și problema sa din atac: Tocmai campionii mondiali Thomas Müller și Mats Hummels ar putea ajuta acum. Clubul lor, Estrela Amadora, ar avea în rândurile sale un jucător care îi interesează pe „Țapi”, mai exact pe Ianis Stoica.

Cum bugetul clubului FC Köln pentru acest sezon era practic epuizat, cel târziu odată cu transferul lui Thijs Dallinga, în cazul unor mutări mai mari s-ar lua în calcul doar un împrumut cu opțiune obligatorie de cumpărare în vara viitoare – oricum se presupune că clubul va obține o sumă mare din vânzarea lui Said El Mala.

Apropo de veniturile din transferuri: exact acestea trebuie generate de șeful german al celor de la Amadora, Johannes Mösmang, care a activat anterior la FC Bayern. Pentru acest lucru a fost angajat de un consorțiu din care fac parte, printre alții, cei doi campioni mondiali germani Hummels și Müller, dar și foștii jucători de la Bayern, Yann Sommer și Lucas Hernandez.

Dacă FC-ul se numără cu adevărat printre favoriții ceruți, rămâne de văzut. Stoica are un picior drept puternic și, în mod similar lui El Mala, preferă să intre din banda stângă în careu, nefiind un jucător țintă clasic pentru centrul atacului. Ca vârf central, românul înalt de 1,80 metri a evoluat în ultima vreme doar ocazional – însă, după accidentarea pe termen lung a lui Dallinga, FC-ul are nevoie în mod real de un atacant central clasic (Stoßstürmer).

În plus, transferul nu ar fi deloc ieftin: dacă în vară portughezii solicitau o sumă de transfer de 2,5 milioane de euro, pretențiile par să fi crescut semnificativ în urma celor 4 goluri și 2 pase decisive din primele 8 etape.

În principiu, Stoica i-ar lărgi bineînțeles opțiunile lui René Wagner, având în vedere că Ragnar Ache va reveni pe teren în câteva săptămâni ca atacant central numărul unu. În plus, pe lângă Reigan Heskey, un alt potențial înlocuitor pentru El Mala s-ar afla deja la linia de start, putând să se acomodeze. Thomas Müller și Mats Hummels vor urmări cu interes cum va evolua această poveste de transfer”, au notat cei de la Geissblog.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!