Adrian Ilie (26 de ani), căpitanul Stelei, a vorbit despre începutul greoi de campionat al trupei antrenate de Daniel Oprița, de situația ciudată a dreptului de promovarea al "roș-albaștrilor", cu o incertitudine care se prelungește de la sezon la sezon, dar și despre eventuala sosire a lui Victori Pițurcă în club. De asemenea, fundașul stânga a vorbit despre asemănarea de nume cu fostul mare atacant al Stelei, României și Valenciei, dar și despre pasiunea sa pentru tatuaje. 

"Toate etapele am fost jos, dar cred că arătăm din ce în ce mai bine"

"Acest sezon este diferit prin prisma faptului că nu am reușit să câștigăm. Am început foarte prost, în anii trecuți am început foarte bine campionatul, eram mereu în primele două-trei echipe. Acum, din păcate, toate etapele am fost jos. Am fost și pe ultimul loc, am fost și penultimul. Dar sperăm ca egalul acesta cu Timișoara să ne dea mai multă încredere. Și jucătorii care au venit pe parcurs au fost puși la punct, cred că arătăm din ce în ce mai bine.

(Acum o lună ai avut un mic incident. L-ai regretat, pentru că ți-ai pus și suporterii în cap? / n.r. - căpitanul Stelei a avut un derapaj pe rețelele de socializare înainte de eșecul dur de pe terenul Bacăului, scor 0-3. A postat la secțiunea Story o poză cu el cu mesajul "Spre Bacău, să-mi... în... tău".) Da, l-am regretat, dar suporterii mi-au fost alături. Bineînțeles, Steaua are foarte mulți suporteri, nu toată lumea poate să mă aprecieze. Am regretat, mi-am luat ce aveam de luat de pe această acțiune și acum e totul bine.  

"Sunt sigur că la un moment dat Steaua va avea drept de promovare"

Cum e să știu că nu putem promova? Eu am ales asta. Atât eu cât și colegii ei știm bine unde suntem și unde am venit. Dar sunt sigur că la un moment dat Steaua va avea drept de promovare. Nu știu dacă sezonul viitor, dar sunt sigur că într-un timp scurt, în maxim două sezoane, Steaua să aibă drept de promovare și să fie în Liga 1. Nu știu dacă Ghencea va fi un stadion arhiplin la fiecare meci, pentru că știm că este un stadion foarte mare, dar sunt sigur că minim 15-20.000 de oameni vor fi la fiecare meci în Liga 1.  

Cum văd actualul sezon de Liga 1? Îți spun sincer, nu prea am avut nici chef și nici timp, pentru că eu la Steaua am trecut prin niște momente foarte grele. Am fost numai pe ultimele locuri... Din punctul meu de vedere, Craiova are cea mai bună echipă și probabil ea va fi campioană. (Ai același nume cu fostul atacant de la Steaua și Valencia. Ti se spune "Cobra"?). Nu, nu mi se spune. Nu cred că avem vreo legătură... doar de nume. Nici măcar de postul din teren nu ne apropiem. (Dacă faci o rezervare, cum te privesc oamenii când ajungi? Sunt dezamăgiți?) Sper că nu sunt (râde). Nu prea îmi place să zic să sunt fotbalist la Steaua, nu îmi place să abuzez de lucrul ăsta.  

(Ce se va întâmpla pe viitor, dacă nu se va promova? Vei rămâne, vei pleca?) Da, eu am deja opt ani aici, adică sunt din Liga 4. Nu știu ce va fi, îți spun sincer, în momentul de față mă gândesc doar că echipa are șanse la play-off. Noi ne gândim la play-off în continuare. Chiar dacă echipa este unde este, noi ne gândim la play-off și nu vom ceda nicio secundă, atâta timp cât șanse matematice vor fi. Vom spera la play-off, pentru că știu că avem jucători foarte buni, iar, în momentul de față, echipa arată foarte bine.   

"În șase sezoane la Steaua am avut cinci play-offuri și patru promovări"

(Victor Pițurcă a spus că va veni la Steaua, la un moment dat.) Să fiu antrenat sau domnul Pițurcă să fie în club cred că va fi un plus imens. Poate nu se compară cu ce este în momentul de față în club. (Care e motivul pentru care Steaua nu promovează? Nu se dorește, nu se poate?) Eu știu doar că am intrat în teren și mi-am făcut treaba. Cred că am promovat de patru ori. Nu s-a întâmplat nimic, a venit un nou sezon, am promovat iarăși. Eu cu Steaua, în șase sezoane, am ratat o singură dată play-offul și în alte cinci am fost acolo. Nu este treaba mea să știu de ce nu promovează Steaua sau de ce nu este lăsată sau cine sunt oamenii vinovați. 

Bineînțeles că este frustrant, pentru că și pentru mine, ca jucător, una este să joc în Liga 2 și alta e să joc în Liga 1. Poate că meritam să joc în Liga 1, de acum cinci ani, când am promovat. Poate acum eram la o altă echipă mai bună din afară. Dar, în momentul de față, sunt fericit că sunt la Steaua. (Ai o colecție impresionantă de tatuaje. Mai ai loc pentru unul dedicat promovării?) Dacă promovarea va veni, o să găsesc un loc (râde)", a declarat Adrian Ilie.   

Foto, video - Gabriel Chirea