FOTO "Vulturii", la înălțime! Naționala masculină de baschet s-a calificat în sferturile de finală ale Universiadei de la Chengdu

Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 August 2023, 17:06
Data actualizarii: Miercuri 02 August 2023, 12:08

Tricolorii au reușit să obțină calificarea facil, cu scorul de 91-33 împotriva Africii de Sud, dupa un one-man show al lui Luca Colceag.

În această vară se desfășoară Universiada de la Chengdu, iar România a trimis în China pentru baschet cea mai bună reprezentativă.

Vulturii s-au calificat în sferturile de finală în urma victoriei cu 91-33, împotriva Africii de Sud. Tricolorii aveau mare nevoie de un triumf, în urma eșecului contra Argentinei, 56-70, o înfrângere ulterioară fiind echivalentul eliminării din competiție.

Luca Colceag, 25 de puncte

Cel mai bun marcator a fost Luca Colceag care a marcat nu mai puțin de 25 de puncte, dintre care 6 coșuri de 3 puncte. Campion cu U-BT Cluj-Napoca, acesta i-a părăsit pe studenți sezonul trecut pentru a pleca în America la Montana State University. Nici Emi Cățe nu s-a lăsat mai prejos, pivotul Clujului marcând 14 puncte, la fel ca Victor Petrescu de la Dinamo.

În paralel se desfășoară pre-calificările pentru Eurobasket, unde a fost trimisă echipa secundă, pentru ca primul 12 să concureze la Universiadă. Astfel, în urma victoriei de aseară cu Africa de Sud și triumfului din etapa inaugurală împotriva Mongoliei, scor 81-62, elevii lui Dan Ioan și Cătălin Ștefănescu vor evolua în sferturi în compania Braziliei, câștigătoarea Grupei A.

"Ne-am făcut treaba cu Africa de Sud și Mongolia; din păcate, cu Argentina nu am putut să susținem ritmul intens al meciului pe parcursul tuturor celor 40 de minute. Revenind la meciul de astăzi, am reușit să oferim minute de joc tuturor jucătorilor valizi, astfel încât să nu existe o încarcare deosebită a anumitor jucatori, să ne protejăm în perspectiva sferturilor de finală, pe care le vom aborda cu gândul de a obține calificarea in semifinale", a declarat tehnicianul pentru FR de Baschet. 

ROMÂNIA - AFRICA DE SUD 91-33 (27-12, 22-12, 20-2, 22-7)

Pentru Vulturi au inscris: Colceag 25p 6x3, Cate 14p, Petrescu 14p, Berceanu 10p, Mandisodza 10p, Tohatan 6p 2x3, Fometescu 5p 1x3, Maticiuc 4p, Stan 2p, Darwiche 1p.

Articol scris de Eduard Muntean

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!