Liverpool l-a descoperit pe "Noul Fabinho". Fluminense vrea pe el tot atât cât cere Gigi Becali pe Tavi Popescu

Liverpool andre fluminense Brazilia Fluminense transfer liverpool Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 31 Octombrie 2023, 15:23
Data actualizarii: Marti 31 Octombrie 2023, 15:24

"Cormoranii" sunt pregătiți să facă o ofertă pentru Andre, mijlocașul central al lui Fluminense. 

Clubul brazilian vrea 20 de milioane de euro și bonusuri de performanță pentru a-l lăsa să plece pe Andre, care va juca finala Copa Libertadores, pe 4 noiembrie, împotriva argentinienilor de la Boca Juniors, pe Stadionul Maracana din Rio de JaneiroFenway Sports Group și-a dat acordul pentru punerea pe hârtie a înțelegerii. 

Liverpool e angrenată în patru competiții în acest sezon

În acest moment, Liverpool ocupă locul al patrulea în Premier League (23 puncte, 10 meciuri, +14), clasându-se după Tottenham (26p, 10m, +13), Arsenal (24p, 10m, +15) și Manchester City (24p, 10m, +15). Echipa va mai juca în turul al patrulea al EFL Cup, pe 1 noiembrie, contra lui Bournemouth, și în ianuarie 2024 va intra în turul al treilea al FA Cup. Liverpool conduce Grupa E din Europa League, cu nouă puncte acumulate în trei meciuri jucate, după victoriile cu LASK Linz (3-1), Union Saint-Gilloise (2-0) și Toulouse (5-1). 

Au adus patru mijlocași centrali, dar mai vor încă unul

Jurgen Klopp i-a pierdut în vara trecută pe experimentații mijlocași centrali Fabinho (29 de ani / Al Ittihad / 47 milioane de euro), Jordan Henderson (33 de ani / Al Ettifaq / 14 milioane de euro), Naby Keita (28 de ani / Werder Bremen / gratis), Alex Oxlade-Chamberlain (29 de ani / Beșiktaș / gratis) și James Milner (37 de ani / Brighton / gratis).

De asemenea, i-a adus pe Dominik Szoboszlai (22 de ani / RB Leipzig / 70 milioane de euro), Alexis Mac Allister (24 de ani / Brighton / 42 milioane de euro), Ryan Gravenberch (21 de ani / Bayern Munchen / 40 milioane de euro) și Wataru Endo (30 de ani / VfB Stuttgart / 20 milioane de euro). În lot mai sunt mijlocașii centrali Thiago (32 de ani), Curtis Jones (22 de ani), Harvey Elliott (20 de ani) și Stefan Bajcetic (19 ani).   

Andre a fost în lotul extins al Braziliei pentru CM 2022

Andre Trindade da Costa Neto (22 de ani / 177 cm) este născut în Ibirataia (Statul Bahia) și a evoluat ca junior (2013-2020) și senior (2020-prezent) numai la Fluminense. Acesta are o selecție pentru Selecao Brasileira, jucând în amicalul cu Senegal (4-2), din iunie 2023, după ce fusese pe lista extinsă de 52 de jucători selecționați pentru CM 2022

Are 160 de meciuri și 4 goluri pentru Fluminense și este considerat unul dintre cei mai buni închizători din Brazilia, deși poate să joace și pe postul de mijlocaș central. Are în palmares Taca Gerson e Didi (2020), Campeonato Carioca (2022, 2023), Taca Guanabara (2022, 2023), dar și premiile individuale Revelacao do Campeonato Brasileiro (2021), Selecao do Campeonato Brasileiro (2022, 2023), Bola de Prata (2022) și Trofeu Mesa Redonda (2022). 

Foto - Getty Images

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!