VIDEO „Cel mai dureros eșec din viața mea” Reacția sfâșietoare a tunisiencei Jabeur, după finala Wimbledon 2023

finala Wimbledon 2023 Marketa Vondrousova Ons Jabeur Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 15 Iulie 2023, 17:55
Data actualizarii: Sambata 15 Iulie 2023, 18:21

Wimbledon 2023 | Turneul feminin s-a încheiat atât cu o victorie incredibilă a Marketei Vondrousova, cât și cu un val de emoții negative trăite de Ons Jabeur, după a treia finală de Grand Slam pierdută la rând. 

Ons Jabeur (28 de ani, 6 WTA) a fost învinsă de Marketa Vondrousova (24 de ani, 42 WTA), scor 6-4, 6-4, în finala ediției 2023 a turneului de la Wimbledon.

Copleșită de emoții, după a treia înfrângere, în trei finale de Grand Slam jucate, în ultimul an, sportiva africană a admis că acesta este cel mai dur eșec din întreaga sa carieră, dar a promis, în final, că se va întoarce mai puternică, pentru a putea câștiga trofeul de la Wimbledon. 

Ons Jabeur, după a treia finală de Grand Slam pierdută: „Nu mă voi da bătută și voi reveni mai puternică.”

„O să încerc să vorbesc, dar e foarte dur. O să arăt urât în poze. Cred că acesta este cel mai dureros eșec din cariera mea.

Va fi o zi grea pentru mine, dar nu mă voi da bătută și voi reveni mai puternică. O să câștig un Grand Slam, într-o bună zi.

A fost un turneu grozav. Mi-aș fi dorit să îl duc până la capăt, dar vreau să mulțumesc echipei mele. Vom reuși să câștigăm un Grand Slam într-o zi, vă promit,” a declarat învinsa Ons Jabeur, în cadrul ceremoniei de premiere. 

„A fost o călătorie dură, acest turneu, dar vă mulțumesc pentru susținere. Publicul a fost minunat, încă din prima zi. Vă promit că o să mă întorc ca să câștig acest trofeu,” a completat tunisianca, în încheierea discursului său. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!