Aroganta Serenei Williams cand a fost intrebata de castigarea US Open 2019! Ce a spus despre rivalele la trofeu

Serena Williams Simona Halep US Open Tenis Aroganta Serenei Williams cand a fost intrebata de castigarea US Open 2019! Ce a spus despre rivalele la trofeu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 August 2019, 09:04
Data actualizarii: Joi 29 August 2019, 09:17

Serena Williams s-a calificat cu emotii in turul 3 la US Open.

Serena Williams nu a oferit multe interviuri inaintea startului US Open 2019, dar unul dintre cele la care a participat a continut una dintre cele mai controversate afirmatii facute recent in circuitul WTA.

Intrebata despre modul in care s-ar simti daca va castiga cel de-al 24-lea titlu de Mare Slem, Serena a raspuns intr-o maniera potential ofensatoare la adresa contracandidatelor sale la castigarea turneelor de Mare Slem, printre care si Simona Halep.

Serena Williams: „As fi fericita, dar in acelasi timp simt ca ar fi trebuit sa am deja mai multe titluri”

„Este doar ultimul turneu de Mare Slem al anului, si simt ca, in ceea ce ma priveste, eu ma antrenez doar pentru turneele de Mare Slem. Asa ca e ca si cum – ok, ma antrenez pentru ultimul – iar apoi e numai... e bine ca lucrurile sunt asa cum sunt” a declarat Serena Williams pentru Good Morning America.

Prima afirmatie este cea care a produs valva dupa acest interviu. Serena Williams se poate considera intr-o anumita masura ghinionista, deoarece a pierdut 9 finale de turneu de Mare Slem pe parcursul carierei sale - dar procentajul sau la acest capitol ramane pozitiv in maniera covarsitoare, intrucat a castigat 23 de finale din cele 32 jucate, performanta care inseamna un procentaj de 71% in ceea ce priveste finalele castigate.

Nu a fost insa singura declaratie intriganta din partea Serenei Williams, in ultimele zile. Aceeasi jucatoare din Statele Unite ale Americii a fost intrebata, dupa victoria zdrobitoare obtinuta in fata Mariei Sharapova despre decizia Asociatiei Americane de Tenis de a nu-i permite arbitrului de scaun, Carlos Ramos sa oficieze meciurile sale.

Serena despre Carlos Ramos: „Da, nu stiu cine e asta”

„Da, nu stiu cine e asta” a spus Serena despre un arbitru de scaun care profeseaza inca din anul 1991, detine cel mai ridicat rang in lumea arbitrilor de tenis, Gold Badge si a arbitrat 10 finale de turneu de grand slam, inclusiv 2 in care Serena a fost implicata. 

WTA si Asociatia Americana de Tenis nu au luat niciun fel de masuri impotriva comportamentului si declaratiilor afisate de Serena Williams in ultima saptamana.

Conflictul dintre Carlos Ramos si Serena Williams, la fel ca decizia din partea USTA au fost analizate aici.

Serena Williams s-a calificat in turul al treilea la US Open, invingand-o pe Caty McNally in 3 seturi. Ea va juca mai departe cu Muchova/Hsieh.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!