John McEnroe nu a fost cel mai puternic atlet pe care l-a văzut „sportul alb,” și nici cel mai înalt. Cu o înălțime de 1,80 metri, și-a dezvoltat un tenis abil, creativ, care și-a pus baza în serviciu-voleu.
Au fost zile în care Bjorn Borg, Jimmy Connors și Ivan Lendl și-au văzut întregile planuri de joc spulberate de geniul spontan al americanului McEnroe, în zona fileului.
John McEnroe admite că Alcaraz execută voleul mai bine decât o făcea el
Și totuși, în exclusivitate pentru Sport.ro, John McEnroe - recunoscut pentru dibăcia sa în a executa voleuri fine, plasate diabolic chiar din unghiuri imposibile -, fostul tenismen a admis că actualul număr unu ATP, Carlos Alcaraz, dispune de un voleu mai bun decât cel de care a fost el capabil, la vârf de formă.
Întrebat dacă vede voleul lui Carlos Alcaraz ca fiind mai bun decât voleul de care erau capabili John McEnroe sau Roger Federer, la cel mai bun nivel, tenismenul american legendar a replicat surprinzător pentru Sport.ro: „Da. Urăsc să spun asta...,” a replicat savuros John McEnroe, lăsând intenționat câteva secunde de tăcere înainte și după aceste cuvinte.
Jucătoarea elegantă, admirată la ora actuală de McEnroe
Când a fost întrebat cine sunt jucătorii cei mai pricepuți la voleuri, lovitură considerată drept cea mai dificilă din tenis, în condițiile de meci, John McEnroe a menționat-o pe Karolina Muchova, dintre sportivii aflați în activitate.
Jucătoarea cehă, care a eliminat-o pe Jaqueline Cristian în turul inaugural al Openului Australian, a fost lăudată de John McEnroe: „Îmi place voleul Muchovei. Cred că e foarte iscusită la voleuri,” a adăugat expertul Eurosport, John McEnroe.
Tenismenii cu cele mai bune voleuri, în opinia lui John McEnroe
„Mi-a mai plăcut voleul lui Stefan Edberg. Pat Cash a fost grozav la voleu. Tim Henman. Martina Navratilova a fost incredibilă. Acestea ar fi numele care se regăsesc în vârful listei mele.
Dar, evident, când privim tenisul de azi, vedem că inclusiv Sabalenka și-a îmbunătățit multe abilitățile de voleu.
Cu siguranță, se fac mult mai multe eforturi, atât în ATP, cât și în WTA pentru ca jucătorii să își dea seama că le e mai ușor dacă reușesc să termine prin voleuri anumite puncte,” a completat John McEnroe, în exclusivitate pentru Sport.ro, într-un interviu intermediat de Eurosport.
Finalele Openului Australian 2026 pot fi urmărite pe Eurosport și HBO Max.
De la Melbourne la Cluj-Napoca. Sezonul WTA continuă cu Transylvania Open 2026, în exclusivitate pe VOYO, în săptămâna 31 ianuarie - 7 februarie.
Urmărește interviul acordat de Simona Halep exclusiv pentru Știrile PRO TV, înainte de a șasea ediție a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca.