Sorana Cîrstea (35 de ani) a reușit să încheie sezonul 2025 pe locul 44 în clasamentul WTA, o clasare miraculoasă, având în vedere că, la sfârșitul verii, jucătoarea din Târgoviște se afla în afara top 110 WTA.
Sorana Cîrstea, în proba individuală, în 2025: campioană la Cleveland, semifinalistă la Osaka și în Iași
După mai bine de șase luni fără tenis, în a doua parte a stagiunii 2024, în care a suferit și o intervenție chirurgicală, Sorana Cîrstea a reușit să câștige, în acest an, cel de-al treilea titlu WTA al carierei, în proba individuală, după cele adjudecate la Tashkent și Istanbul, în 2008, respectiv în 2021.
Victoria a confirmat marele rezultat semnat în proba de dublu, în care Sorana Cîrstea a ieșit câștigătoarea turneului WTA 1000 de la Madrid, alături de Anna Kalinskaya.
Obiective mari pentru sezonul în care Cîrstea va împlini 36 de ani
Confirmarea faptului că Sorana Cîrstea își va prelungi cariera și în 2026, an în care va împlini, în circuitul WTA, vârsta de 36 de ani vine și cu obiective curajoase.
În 2026, Sorana Cîrstea nu se mulțumește doar cu longevitatea impresionantă pe care o conturează în circuitul WTA, ci visează la cea mai bună clasare a carierei.
„Își dorește să atingă și să depășească borne noi. Ar fi în primul rând un top 20. Sau un rezultat mare într-un turneu de Grand Slam sau WTA 1000. Acestea sunt obiectivele care o motivează să continue,” a dezvăluit pentru Digi Sport Adrian Cruciat, făcând referire la performanțele care o motivează în continuare pe Sorana Cîrstea, la antrenamente.
În 2025, Sorana Cîrstea a avut un bilanț de 30 de victorii din 50 de meciuri oficiale jucate, în proba individuală.