Sorana Cîrstea (35 de ani, 45 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale competiției WTA 250 de la Hong Kong, unde va avea ocazia celei de-a doua întâlniri, în mai puțin de două săptămâni, cu Leylah Fernandez.
Jucătoarea canadiană cu origini ecuadoriene și filipineze a învins-o pe româncă în penultimul act al întrecerii de la Osaka, scor 6-1, 2-6, 6-4.
Sorana Cîrstea, la o victorie de o nouă semifinală, în circuitul WTA
Miza duelului din sferturile turneului WTA 250 de la Hong Kong trece dincolo de premii; Sorana Cîrstea ar urma să primească $11,970, în caz de victorie, dar și garanția unui nou salt în ierarhia mondială.
Cu o victorie împotriva nord-americancei, Sorana Cîrstea ar urca până pe locul 41 în clasament.
Leylah Fernandez, una dintre „ciudatele” circuitului, după declarația făcută în vară
Urmărită de celebrități ca Thierry Henry în timpul meciurilor oficiale, în contextul în care practică un tenis exploziv și plăcut de urmărit, jucătoarea de mână stângă, Leylah Fernandez i-a surprins pe americani, la Washington, când a declarat că nu a ieșit la nicio întâlnire, până la douăzeci și doi de ani.
Leylah Fernandez i-a prevenit pe posibilii bărbați interesați că vor fi nevoiți să îi cunoască părinții înainte de a putea ieși la o întâlnire.
În doar douăzeci și patru de ore de când a făcut declarația de la Washington, Leylah Fernandez ar fi primit sute de mesaje cu propuneri diverse.
„Am primit multe mesaje, cred că în prima zi vreo sută. Tatăl meu m-a întrebat dacă am ieșit deja la o întâlnire, dar i-am spus că nu am ieșit. Mi-a transmis că trebuie să se vadă cu el prima dată. Cred că așa e corect,” a spus Leylah Fernandez, la Washington, unde a ieșit campioană în acest an.