HALEP - BERTENS 4-6 4-6 | Simona Halep pierde finala la Madrid si sansa de a deveni numarul 1 mondial! Bertens, victorie categorica!

Simona Halep finala de la madrid halep KIKI BERTENS Madrid Mutua Open Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 11 Mai 2019, 21:30
Data actualizarii: Sambata 11 Mai 2019, 22:21

Urmarim si comentam impreuna HALEP - BERTENS in finala turneului de la Madrid pe www.sport.ro si pe Facebook/Sport.ro!

SIMONA HALEP - KIKI BERTENS 4-6 4-6 

GAME! SET! MECI! Simona Halep pierde finala de la madrid in doua seturi! Bertens, campioana fara sa piarda set in capitala Spaniei! Simona putea deveni din nou lider mondial!

Setul 2:

4-5 Game solid la serviciu al Simonei! Bertens va servi pentru set!
3-5
Bertens isi face serviciul dupa ce Simona are doua sanse de break si e la un game de castigarea trofeului la Madrid!
3-4
Simona isi face serviciul mai rapid, insa Bertens pastreaza avantajul unui break 

 2-4 Bertens isi castiga serviciul dupa o situatie de egalitate!
2-3 BREAK BERTENS!
Simona isi pierde din nou serviciul! Mingiile lui Halep sunt prea lungi, romanca nu reuseste sa se regaseasca in aceasta finala!

 2-2 Simona recupereaza break-ul pierdut stabileste egalitatea in setul secund!
1-2
Simona reuseste un game mai solid si isi castiga serviciul! Are un BREAK de recuperat!

 0-2 Bertens isi face rapid serviciul! Simona nu reuseste sa-i puna probleme olandezei, iar aceasta din urma capata tot mai multa incredere!
0-1 BREAK BERTENS!
Simona nu se aduna si Bertens castiga la 15 pe serviciul ei, inca din debutul setului 


Setul 1:

4-6 SET BERTENS! Kiki isi face serviciul rapid si nu-i da nicio sansa de revenire in set Simonei!

 4-5 BREAK BERTENS! Kiki va servi pentru set dupa o serie de greseli mari ale Simonei!
4-4
Bertens isi face serviciul si rupe seria break-urilor! Olandeza isi face serviciul la 0!

 4-3 RE-BREAK BERTENS! Simona da multe mingi afara si ii face cadouri olandezei!
4-2 BREAK HALEP!
Simona isi adjudeca din nou game-ul pe serviciul adversarei la 30! Bertens incearca lovituri grele, insa nu ii ies
3-2 RE-BREAK BERTENS!
Simonei nu-i iese jocul la serviciu si pierde game-ul cu 30-40!
3-1 BREAK HALEP!
Bertens face o a doua dubla greseala in set, iar serviciul ii joaca feste! Simona profita si castiga pe serviciul adversarei!

 2-1 Simona e nevoita sa revina de la o situatie de egalitate, dar o face rapid, cu doua game-uri jucate perfect!

 1-1 Bertens isi face si ea serviciul! Inceput echilibrat de meci
1-0
Halep isi face serviciul in debutul partidei! 

*** Cele doua jucatoare au iesit la incalzire, iar partida va incepe in cateva minute cu Simona la serviciu!


UPDATE 2: Meciul din turneul ATP s-a terminat, Djokovic l-a invins pe Thiem, iar finala feminina va incepe in jurul orei 19:50!

UPDATE: Finala feminina de la Madrid nu va incepe mai devreme de ora 19:45! Pe arena pe care trebuie sa se desfasoare meciul HALEP - BERTENS se disputa semifinala Djokovic - Thiem din turneul masculin!


Va fi a 4-a finala a romancei la Madrid. Simona e pregatita pentru o lupta dura contra jucatoarei din Olanda.

 

Simona Halep trebuie sa fie atenta la Kiki Bertens: CIFRELE pe zgura ale olandezei

 

Kiki Bertens este, intr-adervar, una dintre tenismenele care ii pot pune probleme Simonei Halep pe zgura. Olandeza, desi ocupa pozitia a 7-a in clasamentul WTA, este in aceeasi categorie cu Halep la un capitol, acela al finalelor jucate pe zgura in ultimii trei ani. 

Halep si Bertens sunt singurele jucatoare care au in palmares cel putin trei finale pe zgura din 2016 incoace. Simona a jucat 8 finale, in timp ce Kiki a disputat 7. 

Mai mult, daca Halep este "regina zgurii", fiind pe primul loc in clasamentul rezultatelor obtinute pe zgura in ultimii ani, Bertens ocupa pozitia a doua in acest top. Olandeza le-a depasit pe Svitolina, Kvitova, Muguruza sau Ostapenko. 

Cel mai recent rezultat pe zgura al lui Kiki Bertens este o semifinala la Stuttgart, acolo unde a fost eliminata de Petra Kvitova. 

Daca Bertens a ajuns in finala de la Madrid dupa o victorie in doua seturi in fata lui Sloane Stephens, scor 6-2 7-5, Simona Halep a ajuns in ultimul act dupa ce a invins-o in semifinala pe Belinda Bencic din Elvetia, cu scorul de 6-2 7-6 6-0. 

La conferinta de presa de dupa meciul cu Bencic, Halep a vorbit despre momentele cheie ale semifinalei cu Bencic si le-a transmis jurnalistilor ca nu e disperata sa revina pe prima pozitie mondiala. Obiectivul ei e sa adune cat mai multe trofee.

"M-am grabit in tie-break-ul setului 2 cu Bencic. Cand am vazut ca are 4-0, mi-am pierdut increderea. Apoi, mi-am tot repetat ca meciul incepe acum si ca trebuie sa ma concentrez pe ultimul set. Am analizat si ceea ce am facut gresit in setul 2. Am stat prea in spate si i-am lasat terenul, am decis sa schimb asta. Am fost mai agresiva in setul 3. Am fost norocoasa sa am meciuri mai scurte in timpul saptamanii, dar trebuie sa fiu pregatita mereu de partide de 3 ore la nivelul asta. Finala va fi un meci urias. Va fi o partida deschisa. Am sansa mea, dar ma gandesc in primul rand sa ma bucur de ceea ce se intampla. Va fi a 4-a finala a mea la Madrid. Va fi foarte greu maine. Vreau sa castig turneul, nu sa revin pe primul loc in lume. Imi propun sa castig titluri si trofee, nu sa adun numere", a spus Halep.

 

Simona Halep - Kiki Bertens e de la 19:30 LIVE pe www.sport.ro

 

Ultimul act al turneului de la Madrid are loc azi, de la 19:30, si va fi transmis live text de www.sport.ro. Simona nu se alege doar cu trofeul de la Mutua Madrid in cazul unei victorii, ci si cu locul 1 in lume!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!