VIDEO Gestul incredibil făcut de americanca Danielle Collins la adresa suporterilor români, după ce a învins-o la scor pe Sorana Cîrstea

Danielle Collins Sorana Cirstea WTA Miami Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 26 Martie 2024, 08:50
Data actualizarii: Marti 26 Martie 2024, 08:52

Danielle Collins a cedat doar cinci game-uri în meciul cu Sorana Cîrstea, iar, la final, i-a băgat în seamă pe suporterii români. 

Danielle Collins (30 de ani, 53 WTA) a avansat în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Miami, după o victorie scor 6-3, 6-2 în fața Soranei Cîrstea (33 de ani, 24 WTA). 

Pe durata celor nouăzeci de minute de joc, americanca a obținut trei game-uri pe serviciul româncei și nu a avut emoții în game-urile jucate pe propria servă.

Danielle Collins, gest ironic îndreptat spre românii din tribune

În ciuda derulării jocului, care nu i-a dat prea multe emoții, Danielle Collins a ținut să le transmită suporterilor români un sărut, pe calea aerului, într-o manieră ironică.

Ulterior, Danielle Collins a felicitat-o pe Sorana Cîrstea pentru prestație și a sărbătorit calificarea alături de americanii din tribune.

Danielle Collins, „o divă” a circuitului WTA

Sportiva din SUA este cunoscută drept o fire extrovertită, având perfecționismul ca principal motiv din spatele unor reacții halucinante pe terenul de tenis. 

Nu o dată, Danielle Collins și-a deranjat oponentele din circuitul WTA, scoțând strigăte acute extrem de gălăgioase în timpul partidelor, fie după puncte grele câștigate, fie după erori neforțate comise prea ușor, din perspectiva sa. 

Gabriela Ruse și Monica Niculescu se numără printre jucătoarele care au fost afectate de reacțiile expresive ale Daniellei Collins în circuitul WTA. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!