VIDEO Fază istorică: Murray și Nadal, în duel la 13 ani. Ce i-a reproșat scoțianul mamei și de ce s-a mutat în Spania

rafael nadal Andy Murray Carlos Moya Judy Murray Les Petits As Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 12 Ianuarie 2024, 07:57
Data actualizarii: Vineri 12 Ianuarie 2024, 07:54

Rafael Nadal l-a influențat pe Andy Murray mai mult decât și-ar fi închipuit. 

Rafael Nadal și Andy Murray s-au întâlnit de 24 de ori în circuitul profesionist de tenis, dar meciurile directe din circuitul ATP nu au reprezentat singurele oportunități de joc între cei doi campioni de Grand Slam

Nadal și Murray s-au duelat încă din perioada junioratului. Pe când Rafael Nadal avea doar 13 ani, iar Andy Murray, 12, cei doi au jucat în competiția de elită a juniorilor, Les Petits As.

Murray și-a schimbat viața după ce a jucat cu Nadal

Învins de Nadal, Murray - la doar doisprezece ani - a sărit rapid la concluzii și a sunat-o pe mama sa pentru a-i prezenta situația dată.

Fostă antrenoare a fiului său, Judy Murray își amintește cu drag de moment, povestind că Andy a sunat-o pentru a-i dezvălui că Rafa Nadal nu trebuie să meargă la școală, că joacă tenis toată ziua, ba chiar se antrenează cu jucători profesioniști precum Carlos Moya. 

Nadal și Murray au jucat 24 de meciuri în circuitul ATP: scorul acestora este 17-7

„Am jucat în Campionatul European U16 în Andorra. Am pierdut finala în fața Spaniei, la care juca Rafa Nadal. Mi-a spus că s-a antrenat cu jucători precum Carlos Moya, unul dintre spaniolii clasați în top 10, la acea vreme. 

Am mers acasă și i-am spus asta mamei. Atunci mi-a crescut dorința de a merge să locuiesc într-o altă țară,” dezvăluie Andy Murray, conform Mirror

Câțiva ani mai târziu, Andy Murray avea să se mute în Barcelona, la 15 ani, pentru a se antrena în Academia de Tenis Sanchez-Casel. 

Andy Murray, tenismenul care a cucerit două medalii de aur olimpice în două ediții consecutive (Londra și Rio)

Nadal l-a învins pe Murray de 17 ori, dintr-un total de 24 de meciuri directe. 

Spaniolul are 22 de titluri de mare șlem în palmares, în timp ce scoțianul a triumfat de trei ori în turneele majore.

Atât Nadal, cât și Murray au în palmares două medalii de aur

În ce privește istoricul olimpic, Andy Murray se mândrește cu performanța de a-și fi apărat titlul olimpic cucerit la Londra, în 2012, patru ani mai târziu, la Rio de Janeiro, după o finală pasionantă cu Juan Martin del Potro, încheiată 7-5, 4-6, 6-2, 7-5. 

Și Nadal are două medalii olimpice de aur în palmares, dar doar una, în proba individuală (Beijing, 2008). În 2016, Rafael Nadal s-a impus la Rio de Janeiro în proba de dublu masculin, alături de Marc Lopez, după o finală câștigată împotriva echipei României, alcătuită din Horia Tecău și Florin Mergea. 


„Practic, la un moment dat, juca Nadal singur” Tecău povestește experiența finalei olimpice de la Rio 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!