Verdictul medicilor: când s-ar putea întoarce Nadal, de fapt, la antrenamente și ce șanse are să joace la Roland Garros

rafael nadal Tenis ATP Turneul de la Roland Garros Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Miercuri 10 Ianuarie 2024, 12:05
Data actualizarii: Miercuri 10 Ianuarie 2024, 12:06

Rafael Nadal a aflat ce șanse de joc va avea în sezonul de zgură al anului 2024. 

Rafael Nadal (37 de ani) nu va juca la Australian Open 2024 din cauza unei microrupturi musculare suferite la Brisbane, turneu pe care l-a încheiat cu două victorii și un eșec.

Tenismenul din Manacor s-a bucurat să afle că ruptura musculară nu a fost localizată în mușchiul psoas, cel care i-a pus probleme semnificative de-a lungul anului 2023, forțându-l inclusiv să se supună unei intervenții chirurgicale la nivelul șoldului.

Accidentarea lui Nadal nu e gravă: ibericul ar putea juca la Indian Wells și Miami, în martie

  • Turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells va avea loc în perioada 6-17 martie. 
  • Turneul ATP Masters 1000 de la Miami se va desfășura în perioada 20-31 martie. 

Revenit în Spania, Nadal a fost informat de doctori că nu a suferit accidentare la nivelul tendonului, informează Mundo Deportivo, prin urmare doar ruptura musculară va avea nevoie de îngrijire, timp de câteva zile.

Pronosticul optimist îi permite lui Rafael Nadal să se gândească la o revenire rapidă în circuitul ATP, care îi lasă șanse mari de joc inclusiv la turneele ATP Masters 1000 de la Indian Wells și Miami, programate în luna martie.

7-14 aprilie este durata programată a turneului ATP Masters 1000 de la Monte Carlo, care va marca prima șansă importantă a lui Rafael Nadal de a juca tenis pe zgură, în acest an. 


Hănescu povestește ce fel de om era Nadal, în perioada lui de glorie și cum s-a simțit să îl înfrunte pe zgură

Nadal va juca un meci demonstativ cu Alcaraz, în Las Vegas, în data de 3 martie

Dacă Nadal va fi dispus să mai joace pe hard înaintea sezonului de zgură, acesta ar putea fi observat participând inclusiv la turneul ATP 500 de la Acapulco, Mexic, fixat pentru săptămâna 26 februarie - 2 martie. 

În data de 3 martie, Rafael Nadal are programat un meci demonstrativ împotriva lui Carlos Alcaraz în Las Vegas, SUA. 


„Practic, la un moment dat, juca Nadal singur” Tecău povestește experiența finalei olimpice de la Rio 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!